Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, face astăzi o vizită oficială la Oslo, la invitaţia omologului său norvegian Borge Brende. Potrivit Ministerului de Externe cei doi vor semna o convenţie pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale. În cadrul convorbirilor vor fi abordate teme prioritare ale agendei bilaterale europene şi de securitate, cu accent pe evoluţiile din vecinătatea estică, dar şi subiecte de actualitate de pe agenda internaţională, cum ar fi situaţia din Siria. Programul vizitei la Oslo a ministrului afacerilor externe va include şi o întâlnire cu reprezentanţii filialelor locale ale Ligii studenţilor români din strainătate şi ale Fundaţiei Cezar.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 aprilie