Guvernul a decis astăzi – de Ziua Veteranilor de Război – să majoreze cu 75% indemnizaţiile acestora, un gest simbolic de mulţumire, după cum arăta Premierul Victor Ponta. Executivul a mai anunţat, în şedinţa de astăzi, alocarea a peste 188 de milioane de lei pentru deblocarea lucrărilor de la Magistrala 4 de Metrou şi continuarea proiectului pentru tronsonul spre Aeroportul Otopeni. După ce presa a semnalat importante creşteri de preţuri, în ultima perioadă, la marile lanţuri de magazine, premierul a cerut verificări şi a atras atenţia că s-ar putea aplica sancţiuni dure dacă se constată înţelegeri incorecte între comercianţi şi scumpiri nejustificate înainte de scăderea TVA la alimente, stabilită pentru 1 iunie.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 aprilie