Vehiculul numit „Elektromote”, predecesorul troleibuzului modern, a fost testat pentru prima dată pe un drum public la 29 aprilie 1882 în Halensee, o suburbie a Berlinului, de inventatorul său, dr. Ernst Werner von Siemens.
Încă din 1847, Werner von Siemens îi descrisese fratelui său Wilhelm ideea: „Când voi avea timp şi bani, vreau să construiesc un cal electric care să nu mă mai lase la nevoie!”. Acesta era planul care s-a concretizat în 1882.
„Elektromote” a funcţionat doar două luni, până la 13 iunie 1882 pe o linie de 540 de m, între străzile numite astăzi Joachim-Friedrich-Straße şi Johann-Georg-Straße. Vehiculul construit de compania Siemens & Halske era de fapt o trăsură descoperită echipată cu două motoare electrice de 2.2 kW, transmisia curentului electric făcându-se cu ajutorul unui lanţ conectat la roţile din spate. Alimentarea cu electricitate se făcea prin intermediul unui cablu de cupru menţinut vertical cu un stâlp de lemn, care tracta pe liniile de tensiune de deasupra un mic ansamblu cu 8 rotiţe. Acest ansamblu numit în germană „Kontaktwagen” a devenit mai târziu în limba engleză „trolley”, de unde vine şi denumirea troleibuzului.
Cele două motoare de 3 cai putere la 550 de volţi permiteau vehiculului să se deplaseze cu o viteză medie de 12 km pe oră. Conductorul dirija trăsura cu ajutorul unui mecanism instalat pe osia din faţă, dar avea o libertate de mişcare redusă pentru că trebuia să menţină direcţia de-a lungul celor două linii de alimentare cu curent. Pentru a genera electricitate, inginerul şef al companiei Siemens & Halske, Carl Ludwig Frischen, construise o mică centrală într-un şopron din apropiere, care consta într-un motor cu abur conectat la un dinam.
Deşi testarea vehiculului a avut succes, linia fost dezasamblată la 20 iunie 1882, în principal din cauza stării proaste a drumurilor de la acea vreme care nu permiteau trăsurii să se deplaseze lin (nu existau încă anvelopele de cauciuc pentru roţi). Tramvaiele cu cai erau folosite foarte mult şi din 1885 a început electrificarea acestora, ceea ce a lăsat în umbră tehnologia troliebuzului.
În jurul anului 1900, însă, inginerul Max Schiemann, în parteneriat cu Siemens & Halske, au reluat ideea şi au îmbunătăţit sistemul de direcţie şi pe cel electric. Rezultatele nu s-au lăsat prea mult aşteptate şi „O-bus” (troleibuz în germană) a devenit foarte popular. Noul troleibuz al lui Schiemann a fost dat în funcţiune în 1901 în Bielatal, o staţiune balneară de lângă Dresda şi făcea legătura cu Bad Königsbrunn.(foto)
Până în anii ’20, acest mijloc de transport a fost introdus în mai multe mari oraşe din toată lumea. Mai multe modele şi sisteme au fost dezvoltate separat, cu precădere în Franţa, dar „Elektromote” rămâne prima variantă testată cu succes a troleibuzului.
***
La ora actuală în lume există aproximativ 310 reţele de troleibuz în 47 de state. Cele mai multe se găsesc în Europa Centrală şi de Est (fostele state socialiste), în statele CSI (fostele state ale Uniunii Sovietice), în China, Coreea de Nord, Italia şi Elveţia.
Pasagerii apreciază lipsa vibraţiilor la troleibuzele moderne, lipsa noxelor la plecarea din staţii sau la staţionare, ca şi acceleraţia liniară. Datorită liniei de contact, manevrele şoferilor de troleibuz sunt mai line, curbele sunt parcurse cu mai multă grijă. De asemenea unele oraşe doresc să transmită un mesaj ecologic prin folosirea troleibuzelor.
În jur de 550 de reţele au fost dezafectate, mai ales în Europa de Vest, unde troleibuzele au cunoscut înflorirea în perioada anilor 1950 şi 1960. În 30 de ţări nu mai circulă niciun fel de troleibuze. Există şi oraşe unde troleibuzul a devenit obiect de patrimoniu cultural. În Chile troleibuzele din Valparaíso (singura reţea din această ţară) au fost declarate ca făcând parte din patrimoniul cultural al ţării.
Werner von Siemens
Werner von Siemens (1816-1892) a fost inginer, inventator şi industriaş german. Fondează în anul 1847 împreună cu un alt industriaş, Halske, Societatea Siemens-Halske cu obiect de activitate instalarea liniilor telegrafice.
Are mari contribuţii în domeniul maşinilor şi acţionărilor electrice cum ar fi: indusul în dublu T care a crescut randamentul generatoarelor şi motoarelor electrice (1856), primul alternator electric (1878), principiul autoexcitaţiei generatoarelor de curent continuu (1867), principiul reversibilităţii maşinilor electrice (1867).
A construit primul tramvai cu alimentare electrică prin cele două şine (1870), prima locomotivă electrică(1879), şi primul război de ţesut cu acţionare electrică (1879).
Siemens este cel care propune watt-ul ca unitate de putere (1882). De asemeni el este cel care dă denumirea de electrotehnică pentru electricitatea tehnică.
Alte invenţii de importanţă majoră în electrotehnică şi nu numai: aparat telegrafic indicator cu întrerupere automată (1846); folosirea gutapercii ca material izolant (1847), folosită ulterior la fabricarea primelor cabluri submarine de telegrafie; semnalizatorul electric de incendiu (1848); cuptorul cu arc electric pentru oţelării (1878); pirometrul cu rezistenţă pentru măsurarea temperaturilor înalte (1880); ascensorul cu acţionare elctrică (1880); fotometrul cu seleniu (1887).
De asemeni şi-a adus contribuţii importante privind legislaţia germană privind brevetele de invenţie.
Siemens History Site: www.siemens.com/history
Traducerea şi documentarea: Bianca Ioniţă
