Plutonierul major Marius Sorin Diaconeasa şi caporalii clasa a III-a Valentin Ciolan-Uţă, Dan Cornel Crăciun şi Cristian Stoica au fost răniţi, în Afganistan, astăzi, 30 aprilie, în jurul orei 9.00 (ora României).
În timpul executării unei misiuni de patrulare terestră, la aproximativ opt kilometri sud-est de Baza militară de la Kandahar, o maşină-capcană a explodat în apropierea militarilor români.
Plutonierul major Marius Sorin Diaconeasa are 36 de ani şi este la a patra misiune în Afganistan, caporalul clasa a III-a Valentin Ciolan-Uţă are 28 de ani şi este la prima misiune în teatrul de operaţii, caporalul clasa a III-a Dan Cornel Crăciun are 27 de ani şi este la a doua misiune în Afganistan, iar caporalul clasa a III-a Cristian Stoica are 38 de ani şi este, de asemenea, la a doua misiune în acest teatru de operaţii.
În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportaţi la spitalul din Kandahar, unde se află internaţi în stare stabilă.
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale este alături de familiile militarilor şi urmăreşte cu atenţie evoluţia stării de sănătate a răniţilor.