Paza de Coastă din Italia a recuperat din Mediterană peste 3.500 de imigranţi în ultimele 24 de ore

Paza de Coastă din Italia informează că în ultimele 24 de ore au fost salvaţi peste 3.500 de imigranţi care au traversat Mediterana dinspre Africa spre Europa cu diverse ambarcaţiuni. Traficanţii de persoane au profitat de marea liniştită şi vremea favorabilă pentru a efectua traversarea. Imigranţii au fost recuperaţi în decursul mai multor operaţiuni desfăşurate de navele Pazei de Coastă Italiene, după care au fost duşi în porturile italiene. Cel puţin 1.700 de persoane şi-au pierdut viaţa de la începutul anului până acum în încercarea de a traversa Mediterana, iar Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a avertizat că acest număr ar putea creşte până la sfârşitul anului, ajungând chiar la 30.000. Luna trecută, Uniunea Europeană a decis să suplimenteze resursele puse la dispoziţia statelor membre din sudul UE. Recent, aproximativ 800 de imigranţi şi-au pierdut viaţa într-un singur incident, considerat cel mai grav dezastru petrecut vreodată pe Mediterana, subliniază corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 mai