Comisia Europeană lansează proiectul strategiei pieţei unice digitale

Comisia Europeană lansează astăzi proiectul strategiei pieţei unice digitale, descrisă de preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, ca fiind unul din proiectele importante ale mandatului său. În urmă cu un an el promitea o astfel de strategie ce pune bazele unei pieţe unice a telecomunicaţiilor în Uniunea Europeană. Cerasela Rădulescu transmite de la Bruxelles că strategia are la bază mai multe prioritaţi printre care: un acces mai bun pentru consumatori şi întreprinderi la bunuri şi servicii digitale, crearea de locuri de muncă, siguranţa comerţului online prin protecţia consumatorului, o legislaţie modernă pentru protejarea drepturilor de autor. Strategia Comisiei este prezentată de vice-preşedintele Andrus Ansip, responsabil pentru piaţa unică digitală, şi de Gunther Oettinger, comisarul pentru economia digitală. Documentul va conţine şi o prezentare pe ţări a evoluţiilor pieţei telecomunicaţiilor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 mai