Patru avioane de luptă Lockheed Martin F-16AM Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Portugheze ajung la escadronul 71 al Forţelor Aeriene Române la 4 mai, a declarat pentru IHS Jane’s purtătorul de cuvânt al armatei portugheze. Aeronele de la Escadrila 201 „Falcões” şi escadronul 301 „Jaguares’ de la baza aeriană Monte Real No. 5 vor fi staţionate în România până la 30 iunie, ca parte a misiunii de antrenament „Falcon Defence 2015”. Misiunea este concepută ca o măsură de reasigurare pentru membrii estici ai Alianţei şi, de asemenea, pentru a satisface cerinţele specifice de interoperabilitate şi standardizare ale NATO. Capacitatea operaţională iniţială a contingentului va fi atinsă pe 4 mai şi capacitatea operaţională deplină, pe 6 mai. Desfăşurarea urmează îndeaproape dislocării la 01 septembrie şi 31 decembrie 2014 a şase avioane F-16AM portugheze la baza aeriană Siauliai din Lituania, pentru misiunea de poliţie aeriană a NATO. Din septembrie 2016 până la sfârşitul lui 2017, 12 aparate portugheze F-16 (nouă single-seat F-16AM şi trei twin-seat F-16BM) vor fi transferate Forţelor Aeriene Române, ca parte a unui acord parafat de ambele ţări în 2013. Aeronavele vor înlocui treptat îmbătrânitele MiG-21 LanceR prezente în România. Portugalia va păstra 39 de aeronave în dotarea sa, inclusiv cele trei F-16A Block 15 oferite de Statele Unite ca articole militare suplimentare, modernizate acum de OGMA-Indústria Aeronáutica de Portugal.
IHS JANE’S DEFENCE WEEKLY (Marea Britanie), 4 mai 2015
autor: Victor Barreira, de la Istanbul