Mii de refugiaţi nigerieni au fost nevoiţi să părăsească o insulă de pe lacul Ciad şi să se întoarcă în Nigeria

Mii de refugiaţi nigerieni au fost deportaţi din Niger, după ce o insulă de pe lacul Ciad a fost atacată de gruparea islamistă Boko Haram. Autorităţile din Niger au ordonat refugiaţilor nigerieni să părăsească insula, pentru ca armata să poată lansa ofensiva împotriva islamiştilor Boko Haram. Rezidenţii de pe insula respectivă au primit, de asemenea, ordinul să îşi părăsească locuinţele, aceştia refugiindu-se în zonele mai înalte din Niger, fără adăpost, apă sau alimente. Refugiaţii nigerieni au fost nevoiţi să meargă pe jos trei zile pentru a ajunge la graniţa cu Nigeria. Potrivit informaţiilor, aproximativ 12 refugiaţi şi-au pierdut viaţa din cauza caniculei şi a deshidratării. Peste 3.000 de refugiaţi au trecut deja graniţa în Nigeria, iar în următoarele zile vor sosi alte câteva mii, informează corespondenţii BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 mai)