România este încă printre ţările europene cu o rată de colectare scăzută raportată la produsul intern brut, de circa 32%, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Enache Jiru, la o conferinţă. El a spus că programul de consolidare fiscală va continua şi a apreciat că deja se văd rezultatele reorganizării şi campaniei antifraudă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. De la începerea controalelor, s-a înregistrat o creştere a colectării, pe primul trimestru fiind depăşit programul de venituri cu aproximativ trei miliarde şi jumătate de lei. Secretarul de stat din Ministerul Finanţelor a mai spus că se aşteaptă un surplus şi după reducerea TVA la alimente.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 mai)