Astăzi, 8 mai 2015, se împlinesc 43 de ani de la inaugurarea Muzeului Național de Istorie a României. Crearea acestui muzeu a fost o provocare pentru autorităţi, dar şi pentru specialişti, deoarece a reprezentat o proiecţie, mai concentrată, a întregului sistem al muzeelor de istorie din ţară.
În anul 1968 s-a creat cadrul legal corespunzător pentru organizarea Muzeului Naţional de Istorie. Prin Hotărârea nr. 1448/1968 din 03/07/1968, Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România decidea înființarea muzeului, al cărui patrimoniu „se va constitui din piese de valoare republicană aflate în administrarea instituţiilor muzeale, bibliotecilor şi centrelor de documentare, subordonate Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, Academiei Republicii Socialiste România, ministerelor, altor organe centrale ale administraţiei de stat şi comitetelor executive ale consiliilor populare, arhivelor statului, din piesele care vor fi obţinute din partea unor organizaţii obşteşti sau persoane fizice, prin donaţii sau achiziţii, precum şi din rezultatele unor cercetări organizate special în acest scop. La selecţionarea pieselor se va ţine seama şi de necesităţile instituţiilor care le deţin, pentru a nu se dezorganiza activitatea sau colecţiile acestora. De asemenea, Muzeul Naţional de Istorie a României îşi va putea completa patrimoniul prin obţinerea din străinătate – în original sau în copie – a unor exponate şi documente care se referă la istoria României”.
Pentru a adăposti muzeul au fost luate în calcul Palatul Justiţiei, Palatul Poştelor şi clădirea Sfatului Popular al Capitalei, dar s-a discutat și despre posibilitatea construirii unui sediu nou. În final, clădirea Poştei Centrale din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 12, a fost atribuită Muzeului Naţional de Istorie.
Pe 20 martie 1970, apărea noua (şi ultima) „Hotărâre a Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România privind înfiinţarea de Muzeului de Istorie al Republicii Socialiste România”, care stabilea și componența Comisiei de Organizare, al cărei președinte era academicianul Constantin Daicoviciu. S-a început amenajarea Palatului Poştei în ritm accelerat şi, doi ani mai târziu, pe 8 mai 1973, era deschis pentru public cel mai mare muzeu de istorie din România.
Primul colectiv de specialişti, iniţial detaşaţi, apoi transferaţi „în interesul serviciului” la muzeu, era format din: Sarafolean Gavrilă – şef secţie, Chiţescu Lucian – şef secţie, Leahu Valeriu – şef secţie, David-Ţeposu Lucia – şef secţie, Vâlcu Gheorghiţă – muzeograf principal, Ştefănescu Liviu – muzeograf principal, Popescu Elena – muzeograf principal, Burda Ştefan – muzeograf principal, Ilincioiu Ion – muzeograf principal, Ligor Alexandru – muzeograf principal și Chivulescu Emilia – secretar dactilo.
Realizarea expoziţiei de bază a Muzeului Național de Istorie a fost o chestiune foarte complexă şi foarte complicată. În cadrul acesteia trebuiau expuse obiecte cu o mare relevanţă istorică, dar, mai presus de aceasta, trebuia să coabiteze adevărul istoric cu cerinţele ideologice. Expoziţia de bază a fost încă de la început împărţită pe secţii, pentru fiecare secţie existând o comisie de specialişti însărcinată cu analiza tematicii. Credem că merită să-i amintim pe cei care au făcut parte din aceste comisii:
– Comisia de specialişti pentru secţia de istorie medie: prof. univ. dr. Gheorghe Ştefan, prof. univ. Mihai Berza, Octavian Iliescu, prof. univ. dr. Ion Ionaşcu, dr. Constantin Şerban, dr. Ştefan Olteanu, Lucian Chiţescu);
– Comisa de istorie modernă: prof. univ. dr. C.C. Giurescu – preşedintele comisiei, dr. Cornelia Bodea, membru, dr. Dan Berindei, membru, dr. Vasile Netea, membru, Elena Pălănceanu, secretar, Ion Ilincioiu, secretar);
– Comisia de specialişti de pe lângă Tezaurul istoric: acad. Andrei Oţetea – preşedinte, Corina Nicolescu, Alexandrina Alexandrescu, Ecaterina Dunăreanu–Vulpe, Octav Iliescu, Bucur Mitrea, Xenia Ghica – arhitect, Viorica Caşoianu – arhitect, Mircea Sfârlea, Ştefan Burda, Radu Florescu, Mircea Neicov – Departamentul Cultelor, Nicolae Vlasa – Muzeul de Istorie Cluj;
– Comisia de Istorie Antică: Emil Condurachi – preşedinte, Ion Ardeleanu, Petre Alexandrescu – cercetător principal la Institutul de Arheologie, Hadrian Daicoviciu – director adjunct Muzeul de Istorie a Transilvaniei, Nicolae Lupu – decanul Facultăţii de Istorie și Filozofie Sibiu, Xenia Ghica – arhitect, Adrian Rădulescu – director Muzeul de Arheologie Constanţa, Lucia Ţeposu – şef Secţie Istorie Antică Muzeul Naţional de Istorie);
– Comisia de Istorie Contemporană (Aron Petric, Titu Georgescu, Banyai Ladislau, Şerban Cioculescu, Ion Ardeleanu, Vasile Arimia, Carol Gölner, Victor Axenciuc, Constantin Mocanu, Gavrilă Sarafolean, arh. Dumitru Stănescu).
Organizarea expoziţiei permanente a presupus amenajarea, proiectarea şi realizarea a 55 de săli de expunere cu o suprafaţă expoziţională de 15 000 m2; au fost instalate 1 500 sisteme de expunere în care au fost expuse cca. 50 000 de valori de muzeu; au fost întocmite 300 de texte explicative de săli şi vitrine; au fost alcătuite 64 hărţi, 80 de grafice și 9 000 de etichete.
Prima formă a expoziţiei permanente a fost organizată în 40 de zile! S-a lucrat aproape zilnic câte 14-16 ore. Expoziţia de bază a Muzeului de Istorie a R.S.R., aşa cum a rezultat, era întinsă în 50 de săli, la care se adăugau Cabinetul Numismatic, Lapidarium-ul şi Tezaurul Istoric. La etajul al doilea a existat, pentru scurt timp, expoziţia de artă medievală românească.
Adunând sub un singur acoperiş cele mai importante mărturii ale trecutului României, nu este de mirare că muzeul a reprezentat un punct de atracţie pentru publicul din ţară, dar şi din străinătate. În același timp, regimul comunist a privit muzeul ca pe un instrument al propagandei şi, odată (sau mai ales) cu realizarea Expoziţiei Omagiale (1978), ca pe un pilon de bază în cadrul mecanismului cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. Urmărind istoria acestei instituţii în anii comunismului găsim suficiente dovezi care să ne convingă atât de rolul său de instituţie muzeală de prim rang, dar şi de cel de organism bine „încorsetat” în chingile ideologiei „Epocii de Aur”.
Muzeul Naţional de Istorie a României continuă să fie este una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti, deţinând un fond foarte valoros de bunuri de patrimoniu mobil care ilustrează toate perioadele semnificative din trecutul poporului român, cât şi din vremea unor civilizaţii care au existat în vechime pe actualul teritoriu al ţării noastre.
Bogatul patrimoniu include peste 650.000 piese (un număr care sporeşte anual şi între care se numără obiecte remarcabile), organizat în următoarele colecţii: ceramică, lapidarium-tegularium, numismatică, filatelie, medalistică-sigilografie, tezaur, manuscrise, tipărituri, artă plastică, artă decorativă, fototecă istorică, stampe, hărţi, metal, armament şi echipament, textile şi mobilier.
În septembrie 2002 expoziţia permanentă a Muzeului Naţional de Istorie a fost împachetată, obiectele luând drumul depozitelor. Reabilitarea structurii de rezistenţă a început în iarna aceluiaşi an, lucrările fiind executate, până în septembrie 2005, în proporţie de aproximativ 50%. Finalizarea lucrării de reconstrucţie era aşteptată pentru mijlocul anului 2007, termen care nu a putut fi respectat.
Din cauza faptului că muzeul s-a aflat în reparaţii capitale, cea mai mare parte a expoziţiilor sunt temporar închise sau în reorganizare. Pe măsură ce lucrările de consolidare a clădirii se vor relua, expoziţia istorică permanentă va fi redeschisă, treptat.
Muzeul prezintă publicului, în prezent, două mari expoziţii permanente – Tezaur Istoric, respectiv Lapidarium-Copia Columnei lui Traian – şi expoziţii temporare cu tematică diversă, organizate în Holul Central.
Secţia Relaţii Publice [Public Relations Department]
MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI [THE NATIONAL HISTORY MUSEUM OF ROMANIA]
Calea Victoriei nr. 12, cod 030026, sector 3, Bucureşti, ROMÂNIA
[12 Calea Victoriei street, postal code 030026, district 3, Bucharest ROMANIA]
Tel. [Phone] + 40 21 – 315.82.07 / int. 1008, 1015
E-mail: pr.mnir@gmail.com, https://www.facebook.com/MNIRpage, http://twitter.com/MNIR_
