Silvoterapia (tratamentul diferitelor boli cu ajutorul pădurii) este o practică terapeutică străveche. Din documentele antice, aflăm că bolnavilor suferinzi de plămâni li se indicau plimbări prin pădure, sau chiar să locuiască o perioadă de timp în interiorul ei sau măcar în apropiere. Galen îşi sfătuia pacienţii să petreacă mai mult timp în păduri de dafini. Confratele său Paulinus recomanda celor bolnavi de epilepsie să doarmă la umbra teilor înfloriţi, iar Plinius cel Bătrân interzicea somnul sub nuci, deoarece mirosul lor extrem de puternic „provoacă dureri de cap”. Cea dintâi lucrare de silvoterapie, „Influenţa igienică a vegetalelor şi valoarea terapeutică a pădurii” nu a fost scrisă de un medic, cum s-ar crede, ci de silvicultorul francez Lucien Chancerel. Dar silvoterapia a fost recunoscută ştiinţific abia în anul 1927. Această metodă terapeutică este indicată omului sănătos pentru călirea organismului, combaterea oboselii şi a stresurilor, convalescenţilor şi celor care suferă de astm bronşic, bronşită cronică, ateroscleroză, hipertensiune arterială, nevroză, insomnie etc. Silvoterapia constă în plimbări, alergări, executarea de exerciţii fizice sau a sportului preferat în pădure. În acest caz se vorbeşte de o silvoterapie activă, ce se poate practica zilnic, la sfârşitul săptămânii sau în timpul vacanţei. Forma pasivă constă în plimbări scurte, încheiate cu odihnă la umbra arborilor, culcat direct pe iarbă sau într-un şezlong. În unele ţări sunt amenajate parcuri forestiere speciale, amenajate în funcţie de scopurile urmărite: relaxare, meditaţie, tonifiere, liniştire sau stimulare. (Cele pentru relaxare şi meditaţie au foarte mulţi arbuşti şi arbori de diferite mărimi şi forme.) Efecte sedative deosebite sunt obţinute prin combinarea liniilor orizontale şi curbe, cât şi prin coloritul variat al florilor la care trebuie să predomine nuanţele de galben. Pentru stimulare sunt folosiţi arborii înalţi şi cât mai drepţi, cu ramuri ascendente şi o vegetaţie abundentă cu un colorit cât mai variat.
În staţiunea Gagra de la Marea Neagră, din fosta U.R.S.S., silvoterapia este o practică permanentă în sezonul cald. În parcurile forestiere amenajate special pentru bolnavii de astm bronşic, bronşită cronică şi emfizem pulmonar, predomină dafinii şi chiparoşii, arbori recunoscuţi pentru proprietăţile lor antispastice.
„Vitaminele aerului” – numai un singur arbore cu o coroană cu diametrul de 15 m produce, într-o singură zi, oxigenul necesar, timp de 24 de ore, unui număr de 14 persoane. Aerul din pădure conţine în cantităţi apreciabile ioni negativi de oxigen, care sunt mai numeroşi vara, ei având o viteză de deplasare de 1 cm/s şi o durată de viaţă de numai un minut. Aceşti ioni, „vitaminele aerului”, stimulează toate funcţiile organismului uman şi contribuie la întârzierea îmbătrânirii, printr-un proces eficient de oxigenare a creierului. De aceste medicamente naturale beneficiază cei suferinzi de astm bronşic, rinită alergică, migrene, nevroză, insomnie, etc. Aerul pădurii este un excelent „medicament” cu proprietăţi multiple: activează circulaţia sângelui, creşte numărul globulelor roşii, favorizează somnul şi uşurează respiraţia bolnavilor pulmonari cronici. El fortifică, vitalizează, creează o stare de bună-dispoziţie, micşorează iritabilitatea şi este un puternic dezodorizant. O uşoară creştere a concentraţiei de CO2 în pădure uşurează respiraţia bolnavilor de bronşită cronică, astm bronşic şi sclero-emfizem pulmonar. Perioada optimă a unui asemenea tratament este la ora 10 dimineaţa şi noaptea. Alte „medicamente” pe care pădurea le fabrică fără încetare sunt fitoncidele (substanţe volatile), care contribuie la distrugerea unor ciuperci şi bacterii. Astfel, fitoncidele elaborate de frunzele stejarului distrug bacilul dizenteriei, cele produse de brad pe cel al difteriei, bacilul tuberculozei fiind omorât de fitoncidele emanate de acele pinului şi al altor răşinoase. Cea mai mare cantitate de fitoncide este produsă în lunile de vară şi la începutul toamnei. Aceste substanţe deosebit de utile, denumite „antibioticele pădurilor”, sunt studiate în numeroase laboratoare ale lumii. Se urmăreşte extragerea lor din frunze şi scoarţă de stejar şi mesteacăn, pentru a fi folosite în tratamentul cancerului de piele. În această vastă „farmacie” naturală se găsesc foarte multe plante medicinale, fără a socoti frunzele, scoarţa, fructele sau mugurii arborilor, ce pot fi folosite sub diverse forme în tratamentul multor boli.
Influenţa pădurii asupra psihicului uman – studiile efectuate în silvoterapie arată că aceasta nu acţionează numai prin efectele generate de speciile de arbori alese cu scop terapeutic, ci şi prin influenţa pe care o au formele, culorile, sunetele şi mirosurile existente în pădure. Psihoterapeuţii afirmă că pădurea are efecte importante şi asupra psihicului uman. Arborii înalţi (plopii, brazii, răşinoasele în general) exprimă voinţă şi dârzenie, cei cu coroana mare, bogată (stejarii, castanii, nucii), măreţie şi putere, cei cu formă neregulată (merii, perii) – multă imaginaţie etc. La rândul lor, ramurile groase şi puţine la număr exprimă forţă, cele subţiri, cu ramificaţii numeroase, sensibilitate, cele sinuoase – dificultate, cele orizontale statornicie, cele verticale dorinţa de afirmare, iar cele înclinate lipsa de voinţă. Frunzele groase şi mari exprimă forţă, cele subţiri şi sensibile la adierea vântului agitaţie, instabilitate etc. Din aceste motive, se recomandă persoanelor triste să se plimbe toamna prin păduri de arţari, când frunzele lor sunt portocalii (nuanţă revigorantă) sau, în restul anotimpurilor, în cele de brazi. Cei apatici sunt sfătuiţi să aleagă aleile străjuite de plopi sau brazi foarte înalţi, iar cei neînduplecaţi, rigizi, să stea cât mai multă vreme pe malul apelor cu sălcii plângătoare. Specialiştii afirmă că o pădure văzută de aproape are efecte stimulatoare, iar de departe sedative. Putem asimila de la arbori, prin rezonanţă, o parte din forţa şi farmecul lor, amplificându-ne energia subtilă necesară armonizării fiinţei noastre pe multiple planuri.
www.ecology.md – 8 mai
