Este imposibil să ne imaginăm rock-ul, pop-ul, beat-ul, muzica psihedelică și o mare parte din cea pe care o ascultăm astăzi, fără formaţia Beatles.
O carieră scurtă, cea a celor patru băieţi din Liverpool (din 1962 şi până în 1970), însă incredibil de intensă şi care a produs 12 albume, dintre care unul a intrat cu drepturi depline în istoria muzicii rock. Beatlesii sunt formaţia cu cea mai mare influenţă muzicală din secolul XX, cu zeci de band-uri epigone, chiar dacă niciuna nu a reuşit să repete magia cântecelor lor.
Potrivit clasamentului revistei Rolling Stone, „Sgt.Pepper’s Lonely Hearts club band”, este cel mai bun album rock din toate timpurile, în timp ce 4 din primele 10 discuri , din cele 500 recenzate, aparţin Beatlesilor. Astăzi se împlinesc 45 ani de la lansarea albumului „Let It Be” , capitolul final al fascinantei poveşti a celor 4 băieţi din Liverpool.
Dar să vedem împreună cele 10 lucruri care trebuie ştiute despre acest album, concluzia demnă a unei poveşti irepetabile.
1) Registrat aproape integral în direct în ianuarie 1969, fără înfrumuseţări şi suprapuneri ulterioare, albumul „Let it be” a fost lansat de-abia în anul următor, la data de 8 mai 1970, la o lună distanţă după ce McCartney anunţase presei dizolvarea grupului.
În timpul înregistrărilor, în ianuarie 1969 Beatlesii şi-au schimbat brusc interesul, concentrându-se pe „Abbey Road” , regizat și promovat de vechiul lor maestru, George Mart,
2) În ciuda faptului că ultima înregistrare a Beatlesilor a fost „Abbey Road”, în august 1969, „Let it Be” apare ca fiind ultimul album din discografia lor. Proiectul, conceput iniţial cu titlul de „Get Back”, fusese conceput de Paul McCartney ca o recuperare a „amprenta rock şi a abordării live” pe care o aveau Beatlesii la începutul carierei lor : un fel de întoarcere la origini. Aşa cum s-a întâmplat şi cu albumul „Please Please Me”, înregistrat într-o unică şedinţă de 12 ore, în anul 1962, se pare că Beatlesii şi-ar fi abandonat instrumentele electronice și vocile suprapuse în favoarea înregistrării live. Ideea unui album înregistrat într-un mare concert live a naufragiat, transformându-se într-un spectacol ţinut la 30 ianuarie 1969 pe acoperişul edificiului din Savile Row, sediul casei de discuri Apple, legendarul „Rooftop Concert”.
3) George Harrison l-a cooptat în proiect şi pe pianistul Billy Preston pe care cei patru îl cunoscuseră la începutul anilor ’60 la Hamburg. Harrison a făcut asta din două motive: pentru a evita certurile interminabile dintre membrii formaţiei şi din motive tehnice (decizia de a evita suprapunerile cerea aportul unui alt instrumentist). Prezenţa lui Preston a calmat spiritele și a amânat cu câteva luni ruptura finală a trupei .
4) Discuţiile şi certurile din interiorul formaţiei începuseră deja să facă parte din rutina cotidiană. Paul McCartney se propunea din ce în ce mai mult ca lider al cvartetului , precum și ca fiind cel care credea cel mai mult in proiect . Lennon devenise din ce în ce mai dependent de heroină şi mai dominat de Yoko Ono pe care o lua pretutindeni, chiar şi în studioul de înregistrare. George Harrison se săturase să nu fie considerat la același nivel cu Lennon şi McCartney , care-i refuzau deseori propunerile muzicale şi se gândea foarte serios să-şi înfinţeze o formaţie nouă împreună cu amicul său Eric Clapton. Ringo Starr, al cărui rol în formaţia Beatles a fost mult prea subestimat încerca, prin simpatia sa naturală, să atenueze divergenţele și crizele de personalitate ale celorlalţi trei colegi ai săi.
5) Beatlesii, nemulţumiţi de piesele de pe albumul „Let it be”, au lăsat mixarea pieselor în mâinile inginerului de sunet de la EMI, Glyn Johns. Succesiv, înregistrările au fost încredinţate producătorului american Phil Spector, inventatorului celebrului zid sonic (emblema acestui stil fiind ‘Ronettes Be My Bab’ ) inovaţie pe care a aplicat-o apoi şi în albumul „Let it b”. Pe Paul McCartney l-au luat toţi nervii după ce şi-a ascultat piesa „The Long and Winding Road” modificată de Spector cu adaos de viori și coruri cerești . Interesant este însă faptul că astăzi, McCartney interpretează melodia în aranjamentul lui Spector.
6) În noiembrie 2003 a fost editat albumul „Let It Be… Naked”, care, potrivit lui Paul McCartney era mult mai fidel proiectului iniţial al albumului, fără aranjamentele în stil baroc ale lui Phil Spector. În afara mixării diferite a pieselor, din album au fost eliminate melodiile „Dig I” şi „Maggie Mae”, în locul acestora fiind adăugată celebra „Don’t Let Me Down”.
7) Mulți au interpretat piesa ” Doi dintre noi” ca fiind un semn al armoniei regăsite dintre Paul și John , în timp ce titlul se refera de fapt la McCartney și la fosta sa soție, Linda Eastman. Cântecul a fost compus de Paul în maşină, în timpul unei după-amiezi de relax, în care cei doi iubiți şi-au lăsat în spate ritmul trepidant al Londrei pentru a se bucura de natură .
8) Cântecul „Across the Univers” a fost înregistrat în februarie 1968 şi Lennon spera să-l poată publica ca single, numai că a fost preferată „Lady Madonna” a lui Paul, iar înregistrările au rămas într-un sertar. Piesa a fost compusă în casa lui John din Kenwood .După o nouă ceartă cu soţia sa Cynthia, Lennon a fost cuprins de o inspirație bruscă și de un flux necontrolat de cuvinte care l-au făcut să se dea jos din pat și să coboare la etajul inferior pentru a scrie textul. Rezultatul: o adevărată capodoperă.
9) Piesa „I me mine”, titlu în aparenţă fără sens, cuprinde unul dintre principiile de bază ale filozofiei indiene care exercita o influenţă din ce in ce mai mare asupra lui George Harrison: individualismul, ceea ce am, ceea ce-mi aparţine ,şi faptul că toate aceste sentimente ne împiedică să ajungem la realizarea constiinţei cosmice în care nu există ego .
10) Melodia „Let it be”, una dintre cele mai celebre şi mai emoţionante din toată discografia Beatlesilor, pare a fi răspunsul dat de Paul piesei „Julia” a lui Lennon de „White album”. Un gospel 4:4, înfrumuseţat de orga lui Billy Preston şi inspirat de o viziune a lui McCartney care, în timp ce trecea printr-o perioadă destul de grea şi-a visat mama care îl sfătuia să nu se mai consume atât de mult şi pur şi simplu să lase ca lucrurile să se întâmple, fără a mai forţa nimic. Piesa a fost inregistrată între 25 şi 31 ianuarie 1969. A fost reluată apoi la 30 aprilie în studiourile din Abbey Road, unde George a suprapus solo-ul de chitară. După opt luni, la 4 ianuarie 1970 , „Let It Be” a fost înregistrată din nou, noii variante adăugândui-se instrumentele de suflat şi corzile. Aceea a fost ultima experienţă a celor 4 băieţi din Liverpool ca şi grup într-un studiou de înregistrare. Au trecut 45 de ani de-atunci, iar Beatlesii continuă să fie cea mai bună formaţie pop-rock din toate timpurile.
PANORAMA (8 mai) – Articol de Gabriele Antonucci
Traducerea : Catalina Paunel -RADOR
