„Sunt foarte încântat să vă primesc pe toţi la Ierusalim„, a declarat premierul israelian la al V-lea Forum Global pentru Combaterea Antisemitismului. „Se află aici miniştri din Germania, România, Bulgaria, din Canada, ministrul nostru pentru diaspora, Naftali Bennett, primarul Parisului, coordonatorul ONU pentru procesul de pace, lideri religioşi ai mai multor credinţe, multe personalităţi din comunitatea musulmană, cu care am avut o discuţie excelentă adineaori, Imamul Parisului. Se află aici ambasadori, oaspeţi aleşi din atâtea ţări, printre care şi mari actori. Sunt încântat să vă văd pe toţi aici, deşi subiectul deliberărilor noastre nu este o sursă de încântare. În urmă cu 70 de ani, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, când au fost dezvăluite ororile Holocaustului, unii credeau că umanitatea va şterge una dintre cele mai vechi uri din lume, antisemitismul. Şi este adevărat că, în anii imediat următori războiului, exprimarea făţişă a urii faţă de evrei a părut să aibă un moment de respiro, cel puţin în Occidentul liberal. Astăzi însă nu există îndoială că trăim o vreme a renaşterii antisemitismului. Evreii de pretutindeni sunt din nou calomniaţi şi denigraţi. Acest lucru se întâmplă în părţile intolerante ale Orientului Mijlociu, dar se întâmplă şi în locurile care ar trebui să fie tolerante, din Occident. Se petrece în Beirut, Damasc, în Teheran, dar se petrece de asemenea în mod violent în Toulouse, Paris, Bruxelles, deoarece pe lângă denigrare vin şi inevitabilele atacuri violente. Iar evreii sunt în acest moment vizaţi pentru că sunt evrei. Evreii au dreptul să trăiască liber şi în siguranţă, oriunde aleg. Iar guvernele de pretutindeni sunt responsabile pentru garantarea acestui drept. Aş vrea să folosesc această oportunitate pentru a aduce laudă tuturor guvernelor care au fost martore ale acestei renaşteri a antisemitismului, implicării lor în respectarea drepturilor evreilor, drepturile indivizilor, drepturile cetăţenilor. Reprezentanţii lor sunt aici şi vă aduc laude. Dar evreii au de asemenea dreptul să ni se alăture, aici, în Israel. Iar dacă fac această alegere noi îi vom primi cu braţele deschise„.
RADOR – 12 mai