În urma materialelor apărute în presă despre o aşa-zisă poziţie a Bisericii Catolice faţă de persoanele homosexuale, în contextul dezbaterii lansate în spațiul public pe marginea propunerii legislative privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex, Arhiepiscopia Romano-Catolică de București face următoarele precizări:
Învățătura Bisericii Catolice (Catehismul Bisericii Catolice) îndeamnă la respect, compasiune şi delicateţe față de persoanele homosexuale. Papa Francisc, într-un interviu, a afirmat: „În timpul zborului de întoarcere de la Rio de Janeiro am spus că, dacă o persoană homosexuală este de bunăvoinţă şi e în căutarea lui Dumnezeu, eu nu sunt măsură să o judec. Spunând aceasta, am spus ceea ce spune Catehismul”.
Biserica Catolică nu este împotriva garantării drepturilor civile ale cetățenilor homosexuali, însă consideră că aceste drepturi pot fi garantate și fără legalizarea parteneriatului civil, prin care se dorește de fapt echivalarea acestuia cu căsătoria și implicit cu familia naturală, întemeiată pe uniunea dintre un bărbat și o femeie. Opunându-se legalizării parteneriatelor civile, Biserica Catolică nu vrea să impună o gândire proprie, ci să salvgardeze o realitate naturală care nu este impusă de vreo religie, ci de natura însăși.
Papa Francisc spunea recent în timpul călătoriei sale în Filipine (ianuarie 2015):
„Să fim atenţi la noile colonizări ideologice. Există colonizări ideologice care caută să distrugă familia. (…) Ca familii, trebuie să fim foarte puternici, să spunem “nu” oricărei încercări de colonizare ideologică a familiei. (…) Familia este, de asemenea, ameninţată de tot mai multe încercări din partea unora de a redefini însăși instituția căsătoriei prin intermediul relativismului, al culturii efemerului, al unei lipse de deschidere faţă de viaţă”.
„Orice ameninţare la adresa familiei este o amenințare față de societate însăși. Viitorul acesteia trece prin familie”, a mai spus Papa, îndemnându-i pe catolici să ocrotească familiile lor, întrucât familia este cea mai mare comoară a unei națiuni.
Poziția Bisericii Catolice în această privință nu diferă de cea a Bisericii Ortodoxe Române.