În Spania, sindicatele şi organizaţiile patronale au căzut de acord pentru majorarea salariilor cu 1% în 2015 şi 1,5% în 2016. Negocierile au durat aproape 6 luni şi rezultatul majorării este o premieră după doi ani de îngheţare a retribuţiilor. De la Madrid, corespondenta noastră, Annamaria Damian relatează:
Reporter: După doi ani de îngheţare a salariilor, acordul se va încheia astăzi şi este considerat o victorie a sindictaelor, care au reuşit să impună o clauză pentru protecţia în faţa creşterii inflaţiei. Sindicatele au dorit astfel să contribuie la creşterea puterii de cumpărare, după ce în anii 2010 şi 2012 au acceptat îngheţarea salariilor din cauza crizei. Acordul este un document care recomandă aceste majorări salariale, dar este semnificativ pentru toate domeniile de activitate, deşi procentele de cerştere nu sunt mari. Această înţelegere se încheie pe fondul previziunilor economice ale guvernului, potrivit căruia Spania va înregistra o creştere economică importantă în cursul lui 2015 şi va continua în aceeaşi direcţie în anul viitor. Acordul va conţine şi clauze de menţinere a locurilor de muncă şi va face referire şi la calitatea acestora. Mai ales în privinţa numărului de ore de muncă şi a condiţiilor de desfăşurare a activităţii.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 mai