Doar 20 din cele aproape 300 de clădiri din Bucureşti încadrate în gradul întâi de risc seismic au fost consolidate în ultimii ani. Matei Claudiu Lucian, cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă, a declarat pentru Radio România Actualităţi, că în momentul de faţă problema cea mai mare este de a-i convinge pe proprietarii acestor imobile de necesitatea realizării acestor lucrări. Există numeroase proiecte de consolidare, însă nu pot fi realizate – a precizat Matei Claudiu Lucian.
Matei Claudiu Lucian: Legislaţia în momentul de faţă prevede că pentru a ataca lucrările să existe acordul tuturor proprietarilor din imobilele respective. Deja există un program la Primăria Capitalei prin care să creeze nişte locuinţe tampon în care familia respectivă să poată fi mutată pe perioada în care se realizează intervenţiile. În acelaşi timp noi în domeniul cercetării încercăm să găsim modalităţi de intervenţie care să fie sigure dar care să nu implice activităţi foarte mari în cadrul construcţiilor respective în aşa fel încât să, poate o să găsim în viitor posibilitatea de a nu evacua proprietarii din aceste imobile. Dar din păcate în acest moment singura soluţie este aceea de mutare temporară.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 mai