Liderul adjunct al grupării Statul Islamic a fost ucis în timpul unui raid aerian al coaliţiei conduse de Statele Unite, în nordul Irakului, susţine ministrul irakian al apărării. Abdul Rahman Mustafa Mohammed, cunoscut şi sub numele de Abu Alaa al-Afari, se afla într-o moschee în apropierea oraşului Tal Afar, care a fost vizată în timpul atacului, susţine purtătorul de cuvânt, general de brigadă Tahsin Ibrahim. Decesul nu a fost confirmat imediat de armata SUA sau de Statul Islamic. Există informaţii neconfirmate potrivit cărora, în ultima perioadă, Afari a condus temporar operaţiunile SI.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 mai