Ordonanţa privind reducerea TVA la 9% pentru alimente, băuturi nealcoolice si anumite servicii a primit votul favorabil al senatorilor

Ordonanţa privind reducerea TVA la 9% pentru alimente, băuturi nealcoolice, servicii de restaurant şi catering începând de la 1 iunie a primit ieri votul favorabil al senatorilor. În timpul dezbaterilor a fost aprobat şi un amendament asumat de PNL şi iniţiat de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Băuturi Spirtoase din România, potrivit căruia reducerea nivelului accizelor la băuturile spirtoase ar urma să intre în vigoare mai devreme, adică de la 1 octombrie 2015, în loc de 1 ianuarie 2016. Iniţiatorii au argumentat că trimestrul patru reprezintă pentru industria de profil circa 40% din totalul vânzărilor anuale şi au estimat că reducerea accizei de la 1 ianuarie ar însemna pentru anul curent o scădere semnificativă a vânzărilor ce ar avea efect direct şi asupra încasărilor din accize şi din TVA. În schimb, preşedintele Comisiei pentru buget, senatorul PSD Viorel Arcaş, s-a declarat împotrivă şi a motivat că adoptarea amendamentului presupune ca băuturile spirtoase să fie asimilate produselor alimentare. Potrivit redactorului nostru Alina Stănuţă, documentul va ajunge la Camera Deputaţilor care este for decizional în acest caz.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 mai)