Ambasadorii Marii Britanii, Olandei şi Germaniei şi însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite în România s-au întâlnit, astăzi, la Bucureşti, cu preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru a se asigura, după cum au afirmat diplomaţii străini, că discuţiile care au loc în aceste zile în ceea ce priveşte statul de drept recunosc importanţa luptei anticorupţie. Redactorul nostru Alin Şerbănescu are detalii.
Reporter: Preşedintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu afirmă că statul de drept nu înseamnă întărirea instituţiilor represive, ci consolidarea acelor instituţii capabile să apere drepturile şi libertăţile cetăţeanului. El a transmis acest mesaj diplomaţilor prezenţi în această seară la Palatul Parlamentului. Discuţiile au vizat parteneriatul strategic dintre România şi aceste state, mediul de afaceri şi modificările legislative ce se produc la ora actuală în România în domeniul justiţiei. Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, a precizat, după întâlnire că, în cadrul discuţiilor, diplomaţilor au subliniat importanţa Parlamentului în procesul legislativ. De asemenea, a fost reliefat rolul DNA şi al altor instituţii implicate în lupta anticorupţie. „Discuţiile privind statul de drept sunt importante pentru România”, a adăugat ambasadorul britanic, care a ţinut să precizeze însă că nu este rolul ambasadorilor acreditaţi la Bucureşti să ofere sugestii în legătură cu acest subiect.
Realizator: De menţionat că întrevederea a fost solicitată de însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite la Bucureşti, Dean Thompson.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 mai