Viorel Hrebenciuc, la DNA

Fostul deputat Viorel Hrebenciuc s-a prezentat la sediul DNA pentru a fi audiat. La intrare, Viorel Hrebenciuc a spus că a venit în legătură cu dosarul în care este anchetat alături de preşedinta CNA, Laura Georgescu. În acest dosar el este acuzat că şi-ar fi folosit influenţa asupra Consiliului Naţional al Audiovizualului să revină asupra deciziei de retragere a licenţei unui post de televiziune. Viorel Hrebenciuc este cercetat în arest la domiciliu în dosarul retrocedărilor ilegale, însă este anchetat şi în alte cauze.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 mai)