Ciocârlia de câmp (Alauda arvensis L.) este una dintre cele 10 specii de ciocârlii care se întâlnesc, ca oaspeţi de vară şi/sau păsări de pasaj în România. Aceasta este specia cea mai bine reprezentată dintre ciocârlii, cu efective apreciate la peste 120–240 milioane de păsări în lume (statistica BirdsLife International).
Datorită efectivelor mari – constatate în regiunile deschise, cultivate şi naturale – nu se pune, deocamdată, problema vreunei ameninţări la adresa ei. Din acest motiv, specia nu este interzisă de la prelevare prin directivele europene „Păsări” şi „Habitate”, precum alte specii de ciocârlie.
În condiţiile arătate, ciocârlia de câmp a rămas specie admisă la vânătoare în România şi alte ţări europene (Franţa, Italia, Grecia etc.). Directiva „Păsări” nu o include printre păsările ameninţate.
Prin prevederile Legii de îmbunătăţire a Legii nr. 407/2006, sezonul de vânătoare la ciocârlie s-a redus din perioada 15 septembrie – 15 noiembrie, la perioada 15 septembrie – 30 octombrie. De asemenea, au fost interzise, tot prin propunerile de îmbunătăţire a legii, folosirea chemătorilor electronice şi a oglinzilor atractive, ceea ce reduce considerabil succesul unor astfel de vânători.
În subsidiar legii, prin reglementările autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, numărul de ciocârlii care se pot vâna anual a scăzut drastic, ca de altfel şi numărul de exemplare care se pot vâna într-o zi de vânătoare, de la 100 exemplare/zi la maximum 50 exemplare/zi.
În concluzie, prin Legea iniţiată pentru îmbunătăţirea Legii nr. 407/2006 şi prin reglementările subsidiare acesteia s-au luat şi se pot lua măsuri suplimentare şi eficiente de protecţie şi conservare a speciei, nicidecum măsuri de „măcelărire” a ei.
Dacă ne referim la nivelul prelevărilor din România, de cca. 360.000 exemplare/an(statistica MMAP), raportate la efectivele totale ale populaţiei, de 120.000.000–240.000.000 exemplare, realizăm că în România este prelevat un procent de doar 0,15%–0,30% din populaţia speciei, ceea ce nu se poate compara nici măcar cu influenţa negativă a câtorva zile nefavorabile, cu ploi reci şi vânt puternic, în perioada de migraţiune. Această prelevare nu se poate compara nici cu pierderile enorme produse de insecticide folosite în agricultură, prin care i se distruge baza trofică.
Dacă cunoaştem faptul că ciocârlia scoate două sau chiar trei rânduri de pui şi că ponta ciocârliei are în medie 4-5 ouă, ne dăm seama de sporul enorm al speciei, care contracarează pierderile naturale enorme datorate, în primul rând, intoxicărilor, intemperiilor şi bolilor. Un calcul simplu ne arată că sporul natural teoretic ar putea depăşi procentul de 100%.
Astfel, 90.000.000 ciocârlii femelă x 2 ponte/an x 4 ouă/pontă x 75% procent de eclozare x 50% procent de supravieţuire pui = 252.000.000 de pui zburători. Diferenţa între 252.000.000 pui zburători, care constituie sporul natural teoretic şi efectivele care rămân constante, conduc la concluzia unor pierderi naturale enorme, de 140% faţă de efectivul evaluat.
În concluzie, prelevarea a 0,15 – 0,30% din efectiv, comparativ cu pierderile naturale de peste cca. 140% sunt insignifiante, ca o „picătură de apă într-un ocean”.
Fără a fi în vreun fel tentat de vânarea acestei specii, nu pot să nu o consider o „mică” resursă naturală regenerabilă, care se poate exploata durabil, în interesul strângerii de resurse financiare necesare ocrotirii şi îngrijirii speciilor cinegetice în general. Nu pot să neg nici atragerea interesului unor vânători, spre această specie, şi, implicit, nici scăderea presiunii exercitate de aceştia asupra altor specii cinegetice, mult mai sensibile la intervenţia omului.
Iată, pe scurt, câteva dintre considerentele raţionale ale susţinerii iniţiativei legislative de modificare a Anexei nr. 1 la Legea nr. 407/2006 în sensul precizat mai sus.
Neculai Şelaru
