Un nou convoi cu ajutoare umanitare ruseşti, destinat populaţiei din Donbas, a ajuns joi, 14 mai, la frontiera ruso-ucraineană, anunţă Centrul Naţional pentru Gestionarea Situaţiilor de Criză din cadrul Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă. Peste o sută de camioane transportă 1.100 tone de ajutoare umanitare, constând în alimente, obiecte de igienă, materiale de construcţie, manuale pentru studenţi şi elevi. Convoiul umanitar, care a plecat joi dimineaţă din oraşul Don, a format două coloane de camioane Kamaz, una dintre ele îndreptându-se spre punctul vamal de trecere Doneţk, iar cea de-a doua a ajuns deja la punctul de trecere Matveiev Kurgan, unde a început înregistrarea transportului, au precizat surse din cadrul Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă. Camioanele sunt verificate de vameşi şi de grăniceri, absolut toate procedurile vamale fiind efectuate în prezenţa reprezentanţilor serviciilor vamal şi de frontieră din Ucraina, precum şi a observatorilor OSCE. „Camioanele din punctul vamal Doneţk vor pleca în regiunea Luhansk, iar cele care traversează graniţa pe la punctul vamal Matveiev Kurgan vor pleca în regiunea Doneţk”, au specificat surse din cadrul Centrului Naţional pentru Gestionarea Situaţiilor de Criză din cadrul Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă. Rusia trimite al 26-lea transport umanitar în regiunile din sud-estul Ucrainei. De la începutul lunii august anul trecut şi până în prezent, la Doneţk şi Luhansk au fost distribuite aproximativ 33.000 de tone de ajutoare umanitare ruseşti.
(www.ria.ru – 14 mai)