Serghei Lavrov: Moscova apreciază devotamentul Serbiei

Miniştrii de externe ai Serbiei şi Rusiei, Ivica Dacic şi Serghei Lavrov, au convenit vineri la Belgrad că relaţiile dintre cele două state sunt bune şi există posibilitatea dezvoltării lor. Lavrov a mulţumit pentru devotamentul pe care Serbia îl are pentru Rusia, în pofida faptului că este angajată în procesul de integrare europeană. „Serbia nu renunţă la colaborarea cu Moscova, deşi doreşte aderarea la Uniunea Europeană. Sunt puţine astfel de state, care, de obicei, aleg una dintre părţi” – a declarat Lavrov, după întrevederea cu omologul său sârb, Ivica Dacic. Lavrov a apreciat că nu este întâmplător faptul că Serbia prezidează OSCE, care are un rol determinant în rezolvarea crizei ucrainene. În acest context, Lavrov a subliniat că dialogul reprezintă singura modalitate prin care se pot rezolva problemele deschise. Ministrul sârb de externe a declarat că relaţiile dintre Serbia şi Rusia sunt mai presus de temele politice cotidiene, că sunt stabile şi nu sunt obiectul nici unui troc. „Pentru toată lumea este clar că din Occident se sugerează că Serbia ar trebui să aleagă. Noi nu ne ascundem, mergem spre UE, dar nu renunţăm la prietenia cu Rusia” – a declarat Dacic, adăugând că între Serbia şi Rusia nu există divergenţe. Dacic a mulţumit Rusiei pentru poziţia principială de a nu recunoaşte independenţa Kosovo.

(www.beta.rs – 15 mai)