În România a început astăzi o nouă ediţie a Campaniei „Donează sânge! Fii erou!”. Până vineri cei interesaţi pot veni în holul Facultăţii zilnic de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, zilnic, între orele 8:00 şi 12:00, iar organizatorii amintesc că donarea benevolă este singurul mod prin care poate fi satisfăcută nevoia permanentă de sânge din sistemul sanitar.
Doctorul Florianda Neagu, de la Centrul de Transfuzii Sanguine din Capitală, despre condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a putea deveni donator: De la 18 ani se donează în România. Persoana care vrea să doneze trebuie să fie o persoană o persoană sănătoasă, fără afecţiuni cronice, fără afecţiuni acute, o persoană care să fie în deplină stare de sănătate. În afară de asta, odihnă, hidratare foarte bună, atât cu apă, cât şi cu sucuri naturale, nu cu alte produse care să conţină cola sau alte produse.
Realizator: Nu pot fi donatori de sânge persoanele care suferă de afecţiuni precum hepatită, tuberculoză, diabet, boli neurologice, de inimă sau de piele.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 mai