Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei anunţă că au înflorit narcisele sălbatice din Munţii Rodnei, iar timp de două săptămâni acestea vor putea fi admirate în excursii de o zi, care durează 7-8 ore. Pe muntele Saca se poate ajunge plecând din localitatea Valea Vinului, sat situat la 8 km de Rodna Veche. Din Valea Vinului pleacă către muntele Saca două poteci mai bune: prima urcă spre vest spre Dealul Popii, iar a doua urmăreşte Valea Secii şi apoi urcă pe versantul sudic al Dealului Popii. Poiana cu narcise de pe versantul estic al muntelui Saca se află la o altitudine de 1600 metri. Rezervaţia se întinde pe cinci hectare. Parcul Naţional Munţii Rodnei este al doilea parc naţional din tara, având o suprafaţă de 47.177 ha. Importanţa acestei arii protejate se datorează atât geologiei şi geomorfologiei munţilor, cât şi prezenţei a numeroase specii de faună şi floră, endemite şi relicte glaciare. Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei (APNMR) s-a înfiinţat în luna mai, anul 2004. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor-actualmente Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice, în calitate de autoritate publică centrală care răspunde de mediu, a încredinţat pe bază de contract de administrare Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, pentru o perioadă de 10 ani, respectiv 2004-2014, a transmis corespondentul Radio România, Cristiana Sabău.