Un porc mistreţ a provocat panică într-un magazin de îmbrăcăminte pentru copii dintr-un mall din Hong Kong, în momentul în care s-a izbit de un tavan fals şi a rămas blocat acolo. Animalul de 25 de kilograme s-a plimbat apoi printre manechine şi se pare că pentru a ajunge în magazin, animalul nu a folosit nici scările rulante, nici ușa, ci a căzut prin acoperișul centrului comercial. Odată ajuns pe podea, a început să alerge prin magazin. Un porc mistreţ adult poate cântări peste 100 de kilograme şi poate alerga cu o viteză de până la 48 de kilometri pe oră. Din fericire, porcul mistreţ din mall a provocat doar pagube minore unor manechine din magazin, iar escapadele lui au atras numeroşi curioşi. El nu a rămas mult timp în centrul atenţiei – în cele din urmă a fost izolat într-un colţ, tranchilizat şi apoi dus într-un centru de reabilitare pentru animale.
(news.sky.com – 18 mai)