Preşedintele rus, Vladimir Putin, va efectua o vizită în Japonia, pentru a relua discuţiile pe tema disputei teritoriale a Insulelor Kurile, relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI. „Am dori să trecem la tematica politică şi am mai dori să semnăm Tratatul de pace dintre Federaţia Rusă şi Japonia, pentru a soluţiona disputa teritorială, iar pentru aceasta am dori ca preşedintele rus, Vladimir Putin, să efectueze o vizită în Japonia. Premierul japonez Shinzō Abe se gândeşte foarte serios la aceasta”, a declarat vicepreşedintele Partidului Liberal-Democrat din Japonia, aflat în prezent la guvernare, ex-ministrul nipon de externe, Masahiko Kōmura, în cadrul întrevederii sale cu preşedintele Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîşkin. Autorităţile Rusiei au declarat disponibilitatea lor de a purta un dialog cu Tokyo în baza documentelor ratificate de Parlamentul Japoniei în anul 1956. Potrivit documentului, Kurilele de Sud au devenit parte integrantă a fostei Uniuni Sovietice în urma celui de-al Doilea Război Mondial.
www.rosbalt.ru – 20 mai