Deşi a rămas cunoscut în istorie ca unul dintre marii gânditori iluminişti, Voltaire a fost în tinereţe fiul rebel al unei familii franceze din clasa de mijloc, pe nume Francois-Marie Arouet. La o vârstă fragedă, Voltaire intrase deja în conflict de nenumărate ori cu autorităţile şi avea o viaţă controversată. A fost nu numai exilat din Paris la începutul carierei sale, dar a fost chiar închis în celebra Bastilia pentru 11 luni, timp pe care l-a folosit pentru a scrie prima sa piesă.
Cel mai important moment din viaţa sa, care i-a influenţat şi asigurat ascensiunea, a avut loc imediat după întoarcerea din exil din Anglia. Atunci l-a cunoscut la o petrecere pe genialul matematician Charles Marie de la Condamine. Pe vremea aceea, Voltaire avea mari dificultăţi financiare, iar de la Condamine i-a făcut o propunere care avea să le aducă amândurora o mulţime de bani prin intermediul unei metode lipsite de scrupule, dar care, teoretic, nu încălca nicio lege.
În prima parte a secolului 18, autorităţile franceze au emis o serie de obligaţiuni (titluri de stat) cu ajutorul cărora populaţia putea câştiga bani. În anii 1720, însă, economia Franţei a cunoscut o perioadă de declin şi dobânzile la aceste obligaţiuni au fost reduse drastic, scăzându-le valoarea de piaţă. Astfel, guvernul nu a mai reuşit să strângă la fel de mulţi bani din vânzarea de obligaţiuni.
Adjunctul ministrului de finanţe de atunci, Le Pelletier-Desforts, a avut o idee prin care să stimuleze populaţia să cumpere în continuare titlurile de stat. Fiecărui cumpărator îi era permis să achiziţioneze un bilet de loterie al cărui cost echivala cu 1/1000 din valoarea obligaţiunii şi care, dacă era câştigător, îi putea aduce ca premiu echivalentul valorii titlului de stat plus un jackpot de 500.000 de livre – o sumă uriaşă care ar fi aranjat pe oricine pe viaţă.
Din nefericire pentru guvern şi din fericire pentru Voltaire şi de la Condamine, matematica din spatele acestei scheme nu era bine gândită. Dacă achiziţionai un titlu de stat cu o valoare mică, biletul de loterie cumpărat avea aceleaşi şanse de câştig cu cel cumpărat de un deţinător al unui titlu de stat valoros, dar pentru care respectivul trebuia să plătească mai mult. Astfel, de la Condamine a realizat că dacă ar fi cumpărat multe titluri de valoare mică (1000 de livre), ar fi putut avea tot atâtea bilete de loterie cu doar 1 livră, crescându-şi simţitor şansele de câştig. Pentru că era un om bogat, cu reputaţie şi nu dorea să se afle în atenţia publică, de la Condamine i-a propus lui Voltaire, personaj foarte carismatic, să creeze un grup în care să atragă alţi bogătaşi dispuşi să cumpere toate titlurile de stat ieftine şi, deci, şi multe bilete de loterie. Câştigurile urmau să se împartă între membrii grupului. Voltaire a reuşit să mituiască un reprezentat al statului care se ocupa de vânzarea biletelor de loterie, pentru ca acesta să închidă ochii atunci când majoritatea lozurilor erau cumpărate de aceeaşi persoană.
Planul a dat roade şi grupul îşi colecta câştigurile în fiecare lună. Foarte curând, însă, guvernul şi-a dat seama cine revendică premiile din cauza unei scăpări. Voltaire nu se putea abţine să critice autorităţile şi scria pe spatele biletelor loto diverse comentarii, pe care le semna cu nume fictive. Stilul său caracteristic a fost însă recunoscut şi guvernul a descoperit grupul lui Voltaire pe care l-a dat în judecată. Pentru că nu făcuseră nimic ilegal, însă, instanţa le-a permis tuturor să-şi păstreze banii câştigaţi. Autorităţile au desfiinţat loteria obligaţiunilor, dar Voltaire reuşise deja să strângă mai bine de 500.000 de livre şi urma să-şi desfăşoare nestingherit activitatea literară, la fel ca şi de la Condamine. Matematicianul şi-a finanţat astfel mai multe expediţii în cadrul cărora a încercat să măsoare circumferinţa Pământului, apoi a cartografiat zona fluviului Amazon, pentru prima dată. Printre alte realizări ale acestuia se află şi stabilirea metrului etalon.
Voltaire s-a folosit de câştigurile de la loterie pentru a investi în afaceri, folosind informaţii pe care le afla de la persoane influente, în special legate de acţiuni, care i-au sporit şi mai mult averea. Se folosea de relaţii şi de resurse pentru a sfida autorităţile, pentru a plăti amenzi. A mai fost exilat din Paris încă o dată.
Voltaire s-a îndrăgostit de nepoata sa (fiica surorii sale), Marie Louise Mignot, cu care nu s-a căsătorit niciodată, dar cu care s-a afişat în public ca soţie. Cei doi au trăit împreună până la moartea lui Voltaire, în 1778, iar cea mai mare parte a imensei lui averi i-a rămas acesteia.
Astfel, banii obţinuţi de la guvernul francez au reuşit să finanţeze carierele a doi iluştri savanţi, în cazul lui Voltaire devenind chiar esenţiali pentru a putea ţine piept răzbunării elitelor pe care le critica vehement şi fără oprire.
Sursa: www.todayifoundout.com
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă
