Lansarea website-ului ,,Casa Experimentelor’’, primul centru ştiinţific non-profit din România

Asociaţia pentru Formare şi Technorama Science Center vă invită miercuri, 27 mai 2015, orele 12.00 – 14.00, la conferinţa de lansare a website-ului proiectului „Casa Experimentelor”, Proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Eveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Evenimentul va avea loc la sediul Casa Experimentelor, Calea Vitan nr. 242, sector 3, Bucureşti.

 ŞTIINŢĂ ŞI JOC ÎN ACELAŞI LOC: CE ESTE CASA EXPERIMENTELOR?

7. multicolored thunderstormCasa Experimentelor este prima expoziţie ştiinţifică non-profit din România, având ca scop principal creşterea nivelul de educaţie prin stimularea interesului pentru ştiinţă la copii şi tineri. Conceptul de bază al Casei Experimentelor se bazează, ca şi metodă, pe tendinţa copiilor de a se juca, mai mult decât de a citi. Experimentele interactive şi variate vor crea contextul în care va face posibilă experimentarea personală a fenomenelor ştiinţifice din diferite domenii: mecanică, fizică, chimie, meteorologie, geografie, sănătate, matematică. Conceptele cheie ale Casei Experimentelor sunt: ,,pune mana’’ şi ,,testeaza’’.

În cadrul conferinţei de presă veţi putea afla mai multe informaţii despre proiectul Casa Experimentelor de la Gabriela Ionescu, reprezentant al Asociaţiei pentru Formare – partener coordonator în cadrul proiectului și de la Barbara Neff, reprezentantul partenerului elvețian Technorama Swiss Science Center.

Tot atunci va fi lansat website-ul de prezentare al proiectului, o platformă care va facilita atât accesul pe bază de programări în cadrul centrului ştiinţific, cât şi posibilitatea efectuării de donaţii în sistem online.

DE CE AVEM NEVOIE DE CASA EXPERIMENTELOR ÎN ROMÂNIA?

Conform statisticilor, rezultatele obţinute de elevi la examenul de bacalaureat arată că nivelul educaţiei scade dramatic în România, în 2014 înregistrându-se o promovabilitate de sub 60% (conform Edu.ro). Una dintre cauze este reprezentată de lipsa unei conexiuni dintre teoria predată în şcoală şi aspectele practice care au o explicaţie ştiinţifică.

2. blue plasma tubeCasa Experimentelor va răspunde acestor nevoi contribuind la cultivarea talentelor şi minţii tinerei generaţii pentru ştiinţă. Având susţinerea Elveţiei, prin Programul de cooperare elvetiano-roman, se urmăreşte implementarea în România a metodelor de învăţare deja testate şi apreciate în majoritatea ţărilor civilizate şi totodată diminuarea diferenţelor educaţionale, economice şi culturale între oraşe şi zonele periferice din ţara noastră.

SUSŢINEREA COMUNITĂŢII, ETAPA CHEIE ÎN DEZVOLTAREA PROIECTULUI

Lansarea website-ului www.casaexperimentelor.ro în cadrul acestei conferinţe de presă este un prim pas important în proiect. Accesul pentru vizitarea Casei Experimentelor se va realiza gratuit începând cu luna ianuarie 2016 pe bază de programări online care se vor putea efectua chiar din ziua lansării website-ului.

Primul an de funcţionare al Casei Experimentelor are ca ţinta aducerea a peste 30 000 de elevi (clasele 0-12), 1000 de profesori şi 9 000 de familii (27 000 de persoane) din Bucureşti şi Judeţul Ilfov. În viitor se doreşte extinderea proiectului și achiziţionarea a două autocare, care să faciliteze accesul copiilor din afara Bucureştiului.

Casa Experimentelor este primul centru ştiinţific non-profit de acest gen din România iar susţinerea comunităţii prin sistemul de donaţii este esenţială atât în acest stadiu incipient cât şi pentru dezvoltarea centrului în viitor. Obiectivele pe care dorim să le atingem prin acest proiect vizează atât creşterea interesului pentru ştiinţă şi cultura în rândul copiilor şi tinerilor, cât şi dezvoltarea unor parteneriate stabile între autorităţile locale, instituţiile publice şi ONG-urile implicate în educaţie.

DETALII DESPRE PROIECTUL CASA EXPERIMENTELOR

Parteneriatul creat în proiect este format din: Asociaţia pentru Formare – Partener coordonator şi Technorama Science Center – Partener Elveţian. Din sistemul educaţional se află alături de noi: Scoala nr. 79, Colegiul Naţional Emil Racoviţa, Liceul Teoretic Dante Alighieri, Colegiul Tehnic Mircea cel Bătrân şi ADOR Copiii, Asociaţia familiilor adoptive.

Suma aprobată este 236.029 CHF, din care 92,66% sunt alocaţi partenerului coordonator şi 7,78% alocaţi partenerului elveţian. Contribuţia proprie a Asociaţiei pentru Formare este de 84.970 CHF în numerar, din donaţii, sponsorizări şi contribuţii din impozitul pe venituri (2%). Toate veniturile din alte activităţi taxate (de exemplu: taxa foto – video, taxa organizare petreceri pentru copii etc.) derulate în Casa Experimentelor, vor fi reinvestite în dezvoltarea centrului ştiinţific şi în oferirea unor experimente noi şi atractive publicului larg.

Mai multe informaţii despre Programul de cooperare elveţiano – roman găsiţi accesând următoarele link-uri:  www.swiss-contribution.ro sau http://www.swiss-contribution.ch/romania
Informaţii suplimentare despre proiect: http://scoalacopiilor.ro/Casa-Experimentelor.php

Acest comunicat de presa nu reflectă neapărat poziţia oficială a guvernului elveţian. Responsabilitatea pentru conţinutul acestuia este asumată în întregime de Asociaţia pentru Formare.

CONTACT PRESA

Andreea Capitanu – agenţia Improve Media
E-mail: andreea.capitanu@improvemedia.ro
Telefon: 0722 654 041;
www.improvemedia.ro