Deşi utilajele drumarilor au străpus stratul de zăpadă tasată de pe Transalpina, tronsonul dintre Rânca şi Obârşia Lotrului, nu va fi redeschis la începutul verii. O comisie tehnică va evalua situaţia după topirea totală a zăpezii şi va decide unde se montează glisierele metalice de protecţie, elemente de siguranţă, în lipsa cărora, nici Poliţia Rutieră nu poate aproba reluarea circulaţiei. Cu alte informaţii din trafic, vine acum, în direct, Alexandru Lancuzov. Bună dimineaţa, Alex!
Reporter: Alexandru Lancuzov – Bun găsit! S-a reluat circulaţia fără restricţii la kilometrul 284, pe Autostrada A1 Sibiu-Deva, pe sensul de mers către Sebeş. Prima bandă a fost închisă mai mult de o oră din cauza unui accident. Conduceţi cu atenţie şi respectaţi restricţiile de viteză la kilometrul 275. Tot pe Autostrada Sibiu-Deva, prima bandă pe direcţia Deva-Sibiu rămâne închisă din cauza unor denivelări pronunţate, apărute după o serie de reparaţii. În judeţul Cluj, ceaţa reduce vizibilitatea pe Autostrada Transilvania, între kilometrii 21 şi 37, vizibilitate de aproximativ 200 de metri; recomandarea principală este de a păstra distanţa de siguranţă între autovehicule şi orice manevră, în special pe autostradă, se va în carosabil. Iar în Capitală principala restricţie a zilei, pe Şoseaua Kiseleff, între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei, de la ora 16:30 – la 19:00 este programat un marş, cu închiderea totală a circulaţiei; ruta ocolitoare pe la Piaţa Charles de Gaulle, dar şi pe Bulevardul Aviatorilor.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 mai