Cea mai importantă companie producătoare de oţel din Ucraina, Metinvest, a anunţat că producţia a fost suspendată în unitatea sa de producţie a cocsului, Avdiivka, după ce combinatul a fost ţinta unei serii de bombardamente, sâmbătă. „Acesta este al doilea bombardament puternic din ultimele zile … Producţia a fost oprită din motive de urgenţă. Producţia de cocs a fost suspendată. Imediat ce situaţia se va stabiliza, vom depune eforturi pentru reluarea alimentării cu energie electrică a fabricii”, a anunţat, duminică, compania Metinvest în cadrul unai declaraţii publicare pe siteul său oficial.
Joi, un angajat a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi într-un alt atac lansat asupra combinatului.
(REUTERS – 24 mai)