Duminică, 24 mai 2015, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului Conferinţele Teatrului Naţional, Prof. Alexandru Vlad Ciurea MD., PhD., MSc., Dr. h.c. Mult. prezintă conferinţa cu tema „Neuroanatomia ascunsă în picturile lui Michelangelo. Capela Sixtină”
Michelangelo Buonarotti (1475-1564) a fost un geniu al artelor. Artist renascentist, de un talent inegalabil, Michelangelo a fost preocupat de sculptură, arhitectură, inginerie și, nu în ultimul rând, de anatomie. Este autorul unei serii de opere de artă neprețuite, printre care se află și Pieta din Basilica San Pietro de la Vatican și statuia lui David din Galeria Academiei din Florența.
Cu toate că poziția de artist al bisericii catolice nu îi permitea să participe la disecții fără a se supune la riscuri substanțiale, apar din ce în ce mai multe dovezi în legătură cu faptul că Michelangelo era un anatomist desăvârșit. Printre acestea se află și mulțimea incredibilă de detalii de neuro-anatomie prezente în frescele sale de pe Capela Sixtină.
Între anii 1508 și 1512. Michelangelo și-a etalat măiestria pictând, la ordinul papal al lui Iulius al II-lea, tavanul Capelei Sixtine din Roma. Frescele, care acoperă o suprafață de aproximativ 1000 m2, au fost incluse, datorită frumuseții și expresivității lor, în patrimoniul mondial al artelor.
Realizate doar din pensulă și vopsea, picturile lui Michelangelo surprind structuri de o finețe extraordinară, precum trunchiul cerebral și cisternele bazale, elemente care au putut fi analizate temeinic abia după apariția microscopului operator.
În urma unei analize independente a frescei „Separarea luminii de întuneric”, Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea propune ideea temerară că întregul corp al lui Dumnezeu din această pictură este realizat prin transfigurarea artistică a unei serii numeroase de detalii de neuro-anatomie umană. Astfel, în fresca lui Michelangelo este surprinsă imaginea pe secțiune a unui ventricul IV cerebral, a întregului etaj diencefalic, a nucleilor thalamici, a sulcusului lui Monro, care se întinde de la ceea ce pare a fi un Apeduct Silvius până la o structură pe care noi am identificat-o a fi foramenul interventricular al lui Monro.
De asemenea, în pictura lui Michelangelo este evocată silueta unui Corp Calos, element neuroanatomic de maximă importanță, și nu în ultimul rând prezența lamei tectale cu cei patru coliculi cvadrigemeni alături de corpii geniculați și brațele conjunctivale respective. În centrul acelei structuri, între cei patru coliculi cvadrigemeni se poate observa, conform Prof. Dr. Ciurea, o ușoară depresiune considerată a fi extremitatea cranială a eminenței cruciforme de pe lama tectală. În opinia autorului, aceasta reprezintă patul epifizei (glanda pineală).
Prin aceste idei, conferința susținută de Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea vine în contradictoriu cu ideile formulate de predecesorii cercetători, și evidențiază cunoștințele formidabile de neuro-anatomie pe care Michelangelo le-ar fi putut deține. Totodată, conferința vine să completeze interpretarea detaliilor anatomice „ascunse” în toate frescele lui Michelangelo și oferă o interpretare a rolului pe care relația de subordonare dintre Michelangelo și Papa Iulius al II-lea l-a avut asupra operei artistului. În final, Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea pledează pentru importanța pe care Michelangelo a atribuit-o sistemului nervos central și funcției creative a acestuia în dezvoltarea conștiinței umane.
