Partidul de guvernământ din Spania a înregistrat pierderi importante în urma alegerilor de ieri

Partidul Popular (PP) din Spania, aflat la guvernare, a înregistrat pierderi importante, potrivit rezultatelor alegerilor regionale şi locale, participanţii la vot exprimând dezaprobarea programelor de austeritate. Alegerile desfăşurate sunt văzute drept un test înaintea organizării alegerilor parlamentare din noiembrie. Partidul Popular a pierdut majoritatea în multe dintre regiunile pe care le controla politic, inclusiv în capitala Madrid. Un partid nou-apărut, Podemos, a câştigat controlul politic asupra Barcelonei, iar filiala sa din Madrid s-a plasat pe locul doi ca număr de voturi obţinute şi ar putea forma o coaliţie pentru guvernarea capitalei Spaniei, deşi partidul de guvernământ a obţinut majoritatea voturilor la nivel naţional, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 mai