Reprezentanţii a 66 de organizaţii civice din Transnistria, care s-au reunit, luni, la Tiraspol, au decis să se adreseze preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru a cere protecţie „în caz de ameninţare” – scrie Gazeta.ru. ”În numele societăţii civile din Transnistria, dorim să ne adresăm preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, ca, în cazul unor eventuale ameninţări la adresa Transnistriei, el, ca garant al păcii pe teritoriul Transnistriei, ca parte în procesul de negocieri, să ia toate măsurile posibile: şi politice, şi diplomatice, şi economice, şi sancţiuni şi, desigur, în caz de pericol, şi altele” – a declarat preşedintele Organizaţiei Femeilor din Transnistria, Tatiana Dolişniaia. Gazeta.ru scrie că acest apel survine în contextul în care Rada Supremă de la Kiev a reziliat recent acordul cu Rusia privind tranzitarea teritoriului ucrainean de către trupele ruse staţionate în regiunea transnistreană, dar şi în condiţiile intensificării activităţilor NATO în Republica Moldova şi a „concentrării de tehnică militară” din Ucraina la graniţa cu Transnistria.
(www.gazeta.ru – 26 mai)