Potrivit unui raport al Amnesty International, Hamas a comis abuzuri în Fâşia Gaza

Amnesty International a acuzat gruparea palestiniană Hamas că a desfăşurat o campanie brutală de răpire, tortură şi ucidere împotriva civililor palestinieni anul trecut în Fâşia Gaza, în timpul conflictului cu Israelul. Potrivit unui raport al Amnesty International, cel puţin 23 de palestinieni au fost executaţi de către organizaţia Hamas, iar alte câteva zeci de persoane au fost arestate şi torturate, inclusiv membri ai mişcării Fatah, rivalii politici ai grupării Hamas. Organizaţia palestiniană şi-a acuzat prizonierii de colaborare cu Israelul, însă, potrivit raportului Amnesty International, mulţi dintre cei executaţi erau deja prizonieri când a izbucnit conflictul din vară, iar câţiva au fost executaţi până să fie finalizat procesul în care erau judecaţi, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 mai