Primarul din Houston, Texas, solicită ca oraşul să fie declarat zonă calamitată

Primarul oraşului Houston a anunţat că a solicitat guvernatorului statului Texas să declare oraşul zonă calamitată, după ce inundaţiile au provocat moartea a două persoane, iar sute de locuinţe se află sub ape în oraş, al patrulea ca mărime în Statele Unite ale Americii. Condiţiile meteo severe au provocat moartea a cel puţin 19 persoane, începând cu ziua de luni în regiunea de sud-est a SUA şi nordul Mexicului, relatează corespondenţii BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 26 mai)