Oamenii vor fi „extrem de lipsiţi de apărare” în faţa roboţilor ucigaşi dezvoltaţi de armata americană, avertizează profesorul Stuart Russell de la Universitatea California. Armata americană a atribuit două programe cu obiectivul de a proiecta drone care pot depista şi ucide ţinte, chiar şi atunci când nu au contact cu cei care le manevrează. Într-un articol publicat în revista Nature, profesorul Russell susţine că aceste cercetări s-ar putea să nu respecte Convenţia de la Geneva şi ar lăsa omenirea pe mâinile unor maşinării amorale. „Sistemele de arme autonome selectează şi angajează ţinte fără intervenţia umană; ele devin letale atunci când ţintele includ oameni”, a spus el. „Actualele componente ale inteligenţei artificiale şi roboţilor pot furniza platforme fizice, percepţie, control motor, navigaţie, cartografiere, procese decizionale tactice şi planificare pe termen lung. Nu trebuie decât să fie combinate. În opinia mea, principala preocupare ar trebui să fie punctul final probabil al acestei traiectorii tehnologice. În pofida limitelor impuse de fizică, ne putem aştepta să fie desfăşurate milioane de platforme, a căror agilitate şi letalitate să îi lase pe oameni extrem de lipsiţi de apărare. Acesta nu este un viitor de dorit”, consideră profesorul american, citat de The Telegraph.
THE TELEGRAPH – 28 mai