Toate economiile statelor membre UE vor înregistra creşteri anul acesta, pentru prima dată de la izbucnirea crizei financiare, datorită unei combinaţii între ieftinirea petrolului, scăderea valorii euro şi politicile agresive de facilitare monetară aplicate de BCE, care stimulează speranţele de redresare economică la scară mare, scrie Financial Times făcând referire la o prognoză a Băncii Mondiale. Polonia, România şi alte state din Europa Centrală şi de Est vor înregistra în continuare performanţe economice superioare altor economii europene, cu creşteri ale PIB de peste 2,4% anul acesta, estimează Banca Mondială. La nivelul întregii Uniuni Europene, creşterea va fi de 1,8% în anul 2015 şi de 2% în anul următor, pe fondul sporirii cheltuielilor gospodăriilor, ca urmare a creşterii salariilor reale şi a preţului scăzut al energiei, deşi consumul nu va reveni imediat la nivelurile dinaintea crizei. Totuşi, în pofida perspectivei relativ optimiste, raportul avertizează că politicile monetare divergente din SUA şi Europa sporesc instabilitatea pieţei financiare. De asemenea, evidenţiază revenirea presiunii asupra finanţelor publice, graţie inflaţiei scăzute şi creşterii modeste, şi temerile legate de efectul crizelor din Grecia şi din Ucraina.