Atentă la evoluţiile politico-militare ale lumii, presa internaţională acordă şi astăzi spaţii ample unor evenimente vizând viitorul UE şi conflictul din Orientul Mijlociu.
Premierul britanic, David Cameron, se află într-un turneu prin capitalele europene, înainte de summitul UE de luna viioare, în încercarea de a obţine susţinere pentru reformarea blocului celor 28, scriu ziarele internaţionale. Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că Berlinul doreşte o Europă competitivă şi s-a oferit să îl sprijine pe premierul Cameron în demersurile sale privind reformarea Uniunii Europene – scrie „Financial Times”. De la Bruxelles, „Eu Observer” subliniază că doamna Merkel este hotărâtă să schimbe chiar şi Tratatul UE pentru a se asigura că Marea Britanie rămâne alaturi de cei 28. Ziarul o citează pe Merkel, care a declarat ieri, după întrevederea cu premierul Cameron: „Acolo unde este voinţă, există şi soluţie – şi acesta ar trebui să fie principiul nostru conducător”. „Procesul de reformare a UE ar putea dura ani de zile şi este aproape imposibil să fie finalizat înainte de referendumul din Marea Britanie privind apartenenţa la UE, motiv pentru care o soluţie ar fi ca Bruxellesul să promită oficial că schimbările propuse de Londra şi agreate de liderii UE acum vor fi inserate ulterior în tratatul european”, comentează „EU Observer”. „David Cameron a fost încurajat de discursul cancelarului Germaniei” – scrie, la rândul lui, „The Independent”. „Cancelarul Merkel a fost deschisă perspectivei schimbării Tratatului, mai ales în punctele privind accesul imigranţilor la robinetul generos al ajutoarelor sociale din Marea Britanie” – mai scrie ziarul, care consideră că a fost un succes vizita la Berlin, după dificultăţile întâmpinate de Cameron în întrevederile sale cu preşedintele francez, Francois Hollande, premierul olandez, Mark Rutte, şi premierul Poloniei, Ewa Kopacz.
În Orientul Mijlociu, atacurile grupării jihadiste Statul Islamic sunt comise nu numai în Irak şi Siria, ci şi în Libia şi Arabia Saudită. „Un al doilea atac sinucigaş în Arabia Saudită alimentează temerile unei campanii extinse a grupării jihadiste în interiorul regatului sunnit” – titrează „The Guardian”. Ziarul comentează pe marginea ultimului atac sinucigaş cu bombă comis într-o moschee şiită din oraşul saudit Dammam. „Gruparea Statul Islamic acordă o atenţie specială Arabiei Saudite mai ales după ce liderul grupării, Abu Bakr al-Baghdadi a declarat că familia regală saudită este ‘capul şarpelui şi adăpostul tuturor relelor” – subliniază publicaţia britanică. Citând un oficial saudit, „The Guardian comentează: „Autorii unor asemenea atacuri abominabile sunt motivaţi de o ideologie bolnavă diseminată de clerici şi reformişti auto-proclamaţi”. „Stars and Stripes” notează: „În mod abil, Statul Islamic exploatează conflictele interconfesionale generate între şiiţi şi sunniţi mai ales în Siria şi Irak, unde gruparea comite atacuri brutale împotriva şiiţilor, după care se portretizează în apărător al sunniţilor acuzaţi şi hărţuiţi. Cresc temerile că gruparea jihadistă adoptă acum aceeaşi strategie şi în Arabia Saudită”.
Magda Baciu
* * * * *