DOCUMENTAR: Craiova – 540 de ani de la prima atestare documentară

Luni, 1 iunie, se împlinesc 540 de ani de la prima atestare documentară a Craiovei, într-un hrisov al lui Laiotă Basarab, supranumit Basarab Laiotă cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti la acea vreme.

Fosta cetate dacică Pelendava, a parcurs o istorie plină de evenimente, devenind o veritabilă metropolă, un centru politic, administrativ, educativ, cultural şi economic puternic.

 

Originile numelui oraşului nu sunt clar definite dar conform unor cercetători, acesta ar proveni din slavonescul „kralj” (rege, crai), dar poate însemna şi ținut, țară, națiune, denumirea fiind dată probabil de slavi populaţiei care exista aici cu sute de ani în urmă.

Conform altor surse, numele oraşului ar proveni de la Craiul Iovan (Ioniță Asan), mezinul fraților Petru și Asan, împărat al celui de al Doilea Țarat Bulgar, care este nevoit să se refugieze la sfârșitul domniei la nord de Dunăre, unde devine „domn peste niște vlahi din neamul lui”.

Pe locul Craiovei de astăzi, în vecinătatea mănăstirii Coșuna, se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava, din anii 400-350 î.Hr, aşezare atestată documentar pentru prima dată în Tabula Peutingeriana, o hartă din jurul anului 225 d.Hr.

În împrejurimile Craiovei a avut loc, în anul 1394, Bătălia de la Rovine, în care Mircea cel Bătrân îl învinge usturător pe Baiazid Fulgerul, iar în anul 1450, după demersurile boierilor Craioveşti, a fost înfiinţată Marea Bănie a Craiovei, care a devenit a doua formă administrativă ca importanţă în Ţara Românească, după domnie.

Sub acest nume, așezarea Craiovei apare mai întâi în inscripția de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Ţării Româneşti Laiotă Basarab.

La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și a Basarabilor, iar după prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor economice din zonă.

În perioada domniei lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, devenind un important centru politic și militar.

În anul 1716, boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Țării Românești, Nicolae Mavrocordat, iar după înfrângerea turcilor și Pacea de la Passarowitz din 1718, Oltenia intră sub stăpânire austriacă.

În anul 1726, banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, iar boierii din Craiova încep acțiunile ostile față de administrația habsburgică, mai ales că această stare venea şi pe fondul colectării centralizate a veniturilor provinciilor în visteria Curții Imperiale.

După eşecul habsburgilor de a prelua puterea de facto în provincie, aceştia părăsesc Oltenia, în anul 1739.

La nivelul anului 1735, aici sunt menţionate 836 de familii, care numărau peste 4000 locuitori.

A urmat o perioadă în care Craiova devine, până în 1770, capitala unei regiuni dominate de anarhie, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea, Bănia craioveană a pierdut statutul de instituție care concura politic domnia țării, iar în anul 1761 reședința permanentă a banilor este mutată de domn la București.

În anii 1770-1771, Craiova devine capitala Țării Românești, perioadă în care Bucureștiul constituia obiectul disputelor între armatele rusești și turcești.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, Craiova este afectată puternic, pe toate planurile, de mai multe evenimente importante: în anul 1790 a avut loc un mare cutremur, apoi în 1795 izbucneşte o epidemie de ciumă, iar un an mai târziu oraşul este afectat de un puternic incendiu.

După anul 1800 se încearcă o sistematizare a orașului: se pavează principalele străzi cu bazalt artificial, gresie de Yvoir sau porfir aduse din Elveția, Franța sau Belgia, se construiesc trotuare, iar pe marginea acestora se plantează pomi.

În anul 1806, Craiova devine scenă de război, după atacul pașei Pazvan-Oglu din Vidin.

În perioada revoluției de la 1821, Craiova devine bază militară pentru pandurii conduși de Tudor Vladimirescu, fost sluger pe moșia boierului craiovean Glogoveanu, iar în timpul ocupației țariste (1828 – 1834) şi mai ales după războiul ruso-turc din anii 1828-1829, încheiat cu Tratatul de pace de la Adrianopol, Craiova cunoaşte o perioadă de dezvoltare economică, la nivel anului 1832 fiind menţionate 595 de prăvălii, fiind principalul centru comercial al Olteniei.

În ianuarie 1835 are loc prima împărţire a Craiovei în 27 de mahalale – formațiuni urbanistice echivalente astăzi cu termenul de cartier sau de suburbie, care îşi luau numele de la hramul bisericii sau mănăstirii în jurul căreia se formau, odată cu lărgirea teritorială a așezării și cu creșterea numerică a locuitorilor.

În anul 1846 la Craiova s-a înființat prima societate românească pe acțiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre.

Craiova a jucat un rol important şi în revoluţia de la 1848, un rol important în acest eveniment avându-l corpul profesoral de la Școala Centrală din oraş, în frunte cu Ioan Maiorescu, revoluţionarii Gheorghe Magheru și Costache Romanescu, membri, din anul 1845, ai societății secrete cu caracter politic „Frăția”, orașul fiind mai apoi loc de întrunire a guvernului provizoriu și prima capitală a revoluționarilor pașoptiști înainte ca aceștia să ajungă la București.

În ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, formată din 10.000 de ostași, condusă de Hussein-Pașa, la 30 noiembrie 1848, sute de locuitori ai orașului şi săteni din împrejurimi, înarmați cu puști, sulițe, topoare și coase, au întâmpinat vitejeşte trupele străine, mult superioare numeric.

În anul 1854 se introduce iluminatul public, prin lămpi cu ulei de rapiță, apoi începând cu anul 1858 se folosesc lămpi cu petrol.

În prima parte a anului 1857 s-a constituit la Craiova, Comitetul Unionist, iar la 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Țării Românești a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor, care avea să se înfăptuiască în ianuarie 1859.

În perioada războiului de independenţă (1877 – 1878), trupelor românești concentrate la Dunăre, li s-au alăturat şi unități din Craiova.

În anul 1887, la Teatrul Theodorini, se aprind primele becuri electrice, iar din 1896 orașul are propria sa uzină electrică.

În anul 1913, în perioada guvernării lui Titu Maiorescu, este semnat tratatul de pace prin care se încheie Războiul balcanic, cunoscut ca „Pacea de la Craiova”.

A urmat Primul Război Mondial, Craiova fiind în anii neutralității (1914-1916), un puternic centru militar, care găzduia cartierul general al „Armatei I”, cu un efectiv de 134.400 de oameni, apoi, după intrarea în război, la 21 noiembrie 1916, Craiova este ocupată, pentru doi ani, de trupele germane și austro-ungare, după actele de vitejie supranumite „șarja de la Robănești”, în care escadronul 3 al cavaleriei române şi Diviziile 1 și 17, au suferit pierderi grele.

În anul 1940 la Craiova are loc conferința româno-bulgară, finalizată cu Tratatul din 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei.

În 1944, în Oltenia existau 753 de moşieri ce deţineau 400.000 hectare de teren, tocmai de aceea, oraşul a fost acaparat de comunişti la mijlocul lui februarie 1948, iar structura populaţiei oraşului avea să se schimbe, ducând la dispariţia completă a Craiovei boiereşti.

În zilele noastre, Craiova este un oraş cu arhitectură modernă, cu o amplă prezenţă industrială, socială şi culturală.

Populaţia totală a oraşului este de 313.530 locuitori, din care populaţia ocupată este de circa 110.000 persoane, iar suprafaţa totală a municipiului este de 8.141 ha.

În Craiova există 12.000 societăţi comerciale, iar principalele ramuri de activitate sunt industria, cu o pondere economică de circa 70%, comerţ, servicii, import – export şi construcţii.

• 

  Palatul Jean Mihail a fost realizat, cu destinaţia de locuinţă, între anii 1899 – 1907 de către arhitectul francez Paul Gottereau, la cererea lui Constantin Mihail – unul dintre cei mai bogați oameni ai României din acele vremuri şi președinte al Consiliului Județean Dolj începând din 1888.

Edificiul a fost construit din materiale de cea mai bună calitate: stucatură, în parte aurită, luminatoarele, oglinzi venețiene, plafoanele pictate, candelabre din cristal de Murano, coloanele, scările din marmură de Carrara, pereții tapisați cu mătase de Lyon, lambriuri, mobilierul stil, feroneria, toate dădeau încăperilor un aer de eleganță și gust rafinat.

Clădirea a avut de la început instalație electrică și încălzire centrală.

Constantin Mihail a murit în anul 1908, iar palatul îi va reveni fiului său cel mic, Jean Mihail, care l-a fost donat statului în anul 1936.

Astăzi clădirea este complet renovată şi adăpostește Muzeul de Artă din Craiova, fiind considerată cea mai reprezentativă construcţie a arhitecturii locului.

Unul din principalele puncte de interes ale muzeului este reprezentat de galeria care expune câteva din operele marelui sculptor Constantin Brâncuși.

• Mănăstirea Bucovăţ (Coşuna) a fost construită, conform pisaniei, în anul 1572, de Stefan biv vel Clucer şi fiul acestuia Parvu Clucerul, în timpul domniei lui Alexandru II Mircea (1568-1577).

Este situată în cartierul Mofleni şi este una dintre cele mai vechi mănăstiri din ţara noastră.

În anul 1656, Paul de Alep o consideră „un mare edificiu din piatră zugrăvită frumos în toate părţile”.

Biserica a fost pustiită în anul 1781, clopotniţa sa a fost dărâmată de apele Jiului în anul 1834, a fost părăsită de călugări în anul 1848, servind apoi ca biserică de mir până în anul 1896.

În anul 1929 construcţia a fost restaurată de Comisia monumentelor istorice, iar începând cu anul 1934 devine din nou mănăstire.

Interiorul are patru straturi de picturi, primul fiind realizat în anul 1574.

La Mănăstirea Bucovăţ se pastrează o cronică murală unicat în Ţara Românească, pictată pe peretele de apus al naosului.

Din anul 1949 aici fiinţează Seminarul Teologic Mitropolitan.

• Biserica Sf. Dumitru – este unul dintre cele mai vechi monumente ale oraşului Craiova, fiind refăcută în anul 1690, de către Petre Obedeanu şi, din nou, de fiul său, Constantin, în anul 1724.

Pe locul actualei construcţii a existat mai întâi o biserică mai veche, ridicată la sfârşitul sec. XV sau începutul sec. XVI, ctitorie a Craioveştilor, apoi una nouă, construită de Matei Basarab în anul 1651.

Cutremurul din 1838 i-a adus mari daune, fiind închisă în anul 1849.

În anul 1889 a fost dărâmată şi, reconstruită apoi, după planurile arhitectului francez Lecomte de Nouy, cu păstrarea vechilor elemente arhitecturale.

Biserica este întâlnită în izvoare şi sub numele de „Băneasa” sau „Domnească”

• 

  Parcul Romanescu – declarat cea mai mare zonă verde urbană din România, cunoscut de a lungul timpului şi sub numele de Parcul Bibescu, Parcul Independenţei sau Parcul Poporului, se află pe locul unde, la mijlocul secolului al XIX-lea, se afla moşia şi grădina familiei Bibescu.

Grădina, amenajată de un grădinar neamţ, la iniţiativa marelui logofăt Ioan (Iancu) Bibescu, era amenajată cu pavilioane, bănci, sere, însă după 1848, s-a aflat în stare avansată de degradare.

Grădina a fost cumpărată apoi de magistratul oraşului de la marele logofăt Ioan Bibescu, scopul fiind acela de a o transforma într-o adevărată grădină publică pentru recreerea locuitorilor oraşului.

Construcţia parcului a început în anul 1897 şi a fost inaugurată în 1903 în prezenţa Regelui Carol, iar Edouard Redont, arhitectul care l-a realizat, a dus proiectul viitorului Parc Romanescu la Expoziţia Internaţională de la Paris (1900), fiind premiat cu Medalia de Aur.

În 1943, ca un omagiu adus celui care s-a ocupat îndeaproape de realizarea parcului, la intrarea principală, a fost ridicat un bust al lui Nicolae Romanescu, fost primar al oraşului.

Parcul dispune de lacuri, debarcader, restaurante, stadion (Parc), velodrom, teatru de vară, hipodrom, multe specii rare de arbori și plante precum și o grădină zoologică.

• Biserica Madona Dudu – cunoscută mai ales sub denumirea de Catedrala Maicii Domnului din Craiova, a fost construită între anii 1750-1756, ea fiind mai apoi refacută, în anul 1844, dupa ce a fost afectată total de cutremurul din anul 1831. Pictura ce îmbracă pereţii interiori ai bisericii poartă semnătura lui Gheorghe Tătărescu.

  

Biserica a fost numită astfel dupa icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care – spune legenda – ar fi fost găsită de către un negustor evreu într-un dud aflat pe locul unde a fost construit ulterior altarul.

• 

  Palatul Administrativ – a fost construit între anii 1907-1912, şi se încadrează în stilul arhitecturii neoromâneşti, promovate de Ion Mincu.

Clădirea a fost, până în 1945, sediul Prefecturii Dolj, iar după această dată, cel al Comitetului Regional, şi ulterior, dupa 1968, sediul Comitetului Judeţean.

Din anul 1989 aici se găsesc sediile Prefecturii şi Consiliului Judetean Dolj.

• Biserica Sfânta Treime – a fost ridicată de Dumitrana Ştirbei între anii 1765 – 1768, în stil brâncovenesc.

Pictura bisericii este impresionantă, mobilierul este lucrat în Franţa, iar în curtea bisericii se află statuia lui Barbu Ştirbei.

În anul 1790 a fost construit un dispensar medical pentru persoane sărace din fondurile bisericii.

Între anii 1901-1906 a fost reclădită după planurile unui arhitect francez, sub ctitoria principilor Alexandru şi Dimitrie Ştirbei.

Fotografii din arhiva personală Răzvan Moceanu, octombrie-noiembrie 2010, iunie 2011