La Beijing a fost interzis fumatul în interiorul tuturor spaţiilor publice. Mii de inspectori vor efectua verificări şi vor fi date amenzi celor care nu respectă noile reguli. Corespondenţii BBC au afirmat că majoritatea cetăţenilor sunt de părere că interdicţia nu va funcţiona dar doctorul Angela Pratt de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine contrariul: „Aceasta este o lege foarte puternică. Cea mai dură lege antifumat pe care am văzut-o implementată în China şi, de fapt, din această parte a lumii. Această lege presupune penalizări foarte dure dintre care unele adresate proprietarilor şi managerilor unităţilor care nu se supun. Legile anterioare nu presupuneau acest lucru, ca urmare considerăm că de această dată rezultatul va fi altul”, a afirmat Angela Pratt.
www.bbc.co.uk – 1 iunie