Manifestări prilejuite de Ziua internațională a copilului

Astăzi este 1 iunie – Ziua internaţională a celor mici! În Bucureşti copiii sunt aşteptaţi în parcuri şi muzee cu diverse surprize, iar mai multe instituţii îşi vor deschide porţile pentru ei. Şi motorul de căutare Google şi-a modificat logo-ul pentru a marca această zi – pe prima pagina apare desenată o fetiţă înconjurată de jucării.

Primâria Bucureştiului organizează o serie de evenimente destinate celor mici în Parcul Herăstrău, în Cişmigiu, în Piaţa Constituţiei, la Muzeul Satului şi la Palatul Mogoşoaia. De ziua lor, cei mici vor mai putea vizita Muzeul RATB unde vor putea deveni conducători de autobuz pe simulatorul din dotarea muzeului. De 1 Iunine copii şi adolescenţii cu vârsta de până la 18 ani vor putea intra gratuit la Grădina Zoologică din Bucureşti. Romfilatelia va lansa o colecţie de plicuri de corespondenţă cu timbrul imprimat folosind desene ale copiilor de la cercul de pictură ‘Culoare şi vis’ din comuna argeşană Corbeni.

Concerte, întreceri sportive şi activităţi în parcuri sunt programate şi în alte oraşe din ţară. La Giurgiu este organizat un târg special – sute de jucării donate de copii sunt scoase la vânzare. Cu banii strânşi vor fi cumpărate alimente, haine sau alte produse pentru cei din căminele de copii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 iunie