Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov trebuie să explice de ce li s-a interzis unui număr de 89 de politicieni din 17 ţări europene accesul în Rusia şi să confirme numele lor, a spus duminică un legislator al opoziţiei de la Moscova, într-o solicitare formală. Dmitri Gudkov, singurul membru al Parlamentului Rusiei care se opune Kremlinului, i-a mai spus lui Lavrov că deşi înţelege că o astfel de măsură ar fi putut fi necesară, aceasta ar fi trebuit adoptată în condiţii de transparenţă şi în consultare cu Parlamentul.
Rusia a transmis lista oficialităţilor UE, dar a refuzat să o dea publicităţii. Singura explicaţie dată de Rusia până acum este că lista neagră este un răspuns la sancţiunile economice aplicate de UE şi interdicţiile de călătorie impuse Rusiei pentru acţiunile acesteia în Ucraina.
Associated Press a obţinut lista dintr-o sursă de la sediul UE din Bruxelles. Persoana care a transmis-o AP a dorit să rămână anonimă, întrucât lista nu a fost încă făcută oficială la Moscova.
UE care numără 28 de state membre a criticat, sâmbătă, interdicţiile impuse de Rusia ca fiind „total arbitrare şi nejustificate, în special în absenţa oricăror altor clarificări şi transparenţe”.
Doi politicieni germani care au fost trimişi înapoi, după un zbor la Moscova, se află pe listă şi s-au numărat printre politicienii cărora li s-a refuzat accesul, ceea ce a determinat UE să ceară Rusiei să-i transmită lista. Interdicţiile se aplică de asemenea mai multor oficialităţi cunoscute de rang înalt din Marea Britanie, inclusiv şefului serviciului securităţii MI5, şeful Statului Major militar, fostul vicepremier Nick Clegg şi fostul secretar de externe şi parlamentar Malcolm Rifkind.
Marea Britanie a spus că ruşii nu i-au furnizat nici o bază legală pentru listă. „Dacă Rusia crede că această acţiune va determina UE să-şi schimbe poziţia în privinţa sancţiunilor, se înşeală”, a spus duminică Foreign Office-ul britanic, într-o declaraţie.
Solicitarea lui Gudkov a atras reacţia drastică a purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova. „Oare el a fost la fel de activ atunci când ţările UE şi-au asamblat listele lor negre? Şi a scris astfel de scrisori critice, sau poate obiective, conducerii ţărilor UE, cu cererea de a înceta compilarea unor liste care opresc accesul unor cetăţeni ruşi?”, a spus Zaharova la postul de radio Govorit Moskva. „Probabil că aşa a făcut, dar din păcate, dintr-un motiv oarecare, nimeni nu ştie de aşa ceva”.
Ea nu a spus dacă Rusia va face publică lista.
Alte persoane cărora li s-a interzis accesul în Rusia sunt: Jerzy Buzek, fost premier polonez şi preşedintele Parlamentului European, Stefan Fule, diplomat ceh şi fost comisar UE, Guy Verhofstadt, fost premier al Belgiei şi actual membru al Parlamentului European. Mai mult de jumătate din politicienii de pe lista publicată sunt din Polonia, Suedia şi cele trei ţări baltice care cândva au făcut parte din Uniunea Sovietică. Pe listă se mai regăsesc politicieni din Belgia, Marea Britanie, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Olanda, România şi Spania.
THE NEW YORK TIMES (SUA), 31 mai 2015
Traducerea: Adriana Buzoianu