Primăria Bocşa face demersuri pentru construirea unui bloc ANL. Imobiliul va avea 24 de apartamente şi vor fi destinate cazurilor sociale. Investiţia se ridică la peste 3 milioane de lei. Consilierii locali au aprobat studiul de fezabilitate, care a fost depus la Ministerul Dezvotării Regionale. Este prima documentaţie pentru un bloc ANL întocmită de primăria Bocşa. După cum a declarat primarul Eugen Cismăneanţu, ar fi nevoie de cel puţin două astfel de construcţii pentru a răspunde tuturor cererilor de locuinţe. (Daniela Tudor)