Comisia pentru Cultură a Senatului va propune spre adoptare un proiect de lege iniţiat de Uniunea Democrată Maghiară din România care ar declara şi în România data de 13 noiembrie Ziua Limbii Maghiare, se informează într-un comunicat dat publicităţii joi de UDMR. Potrivit proiectului de lege iniţiat în comun de grupurile parlamentare ale UDMR din Senat şi Camera Deputaţilor, în această zi vor putea fi organizate în localităţile locuite de maghiari diferite programe culturale, la care ar putea contribui, pe lângă consiliile locale, şi organizaţiile societăţii civile. Iniţiatorii proiectului de lege au arătat: „În Bazinul Carpatic, Ziua Limbii Maghiare este sărbătorită pe data de 13 noiembrie, iar maghiarii din România doresc să se ralieze acestei sărbători”.
(MTI – 4 iunie)