Slovacia a găsit soluţia pentru a îşi utiliza conductele de tranzit al gazelor naturale şi astfel să deschidă calea spre Europa pentru Gazprom, a scris cotidianul rus Kommersant, referitor la propunerea premierului slovac lansată la Moscova cu privire la proiectul conductei Eastring. Kommersant afirmă că, prin reţeaua pe care Robert Fico a numit-o Eastring (Inelul Sudic) şi care ar urma să fie realizată împreună cu Bulgaria, România şi Ungaria, Slovacia va rămâne cu şansa de a transporta şi în viitor spre ţările europene cel puţin o parte din gazele naturale care trazitează acum aceată ţară. Experţii citaţi de cotidianul politic şi economic din Rusia au considerat realizabilă ideea Slovaciei. Proiectul Eastring a fost prezentat prima oară în luna noiembrie a anului trecut. Potrivit articolului, reţeaua europenă de transport a gazelor naturale (ENTSOG) a cuprins deja acest proiect în planul său de dezvoltare. Eastring ar urma să fie pus în funcţiune în 2018. Această reţea de conducte ar putea să transporte anual 20 de miliarte de metri cubi de gaze naturale, cu posibilitatea de a mări capacitatea la 40 miliarde de metri cubi. În prima etapă, investiţia ar urma să coste 1,3 miliarde de euro. Deocamdată nu a fost stabilit traseul definitiv al gazoductului, dar se ştie deja că punctul de pornire va fi staţia de compresoare de la Velke Kapusany şi va cuprinde porţiunea din Slovacia a reţelei Eustream. Conducta Eastring at urma să ajungă în România prin Ungaria sau Ucraina, existând şi două variante pentru ruta Bulgaria – Turcia. În funcţie de traseul care va fi ales, Eastring ar urma să aibă o lungime cuprinsă între 744 şi 1.015 kilometri. Pentru a fi interconectată la gazoductul Turkish Sream, această reţea de gazoducte va trebui să funcţioneze în sistem reversibil, ceea ce însamnă că gazoductul transbalcanic care trece prin Bulgaria va trebui să funcţioneze în sens invers. Ministrul slovac de externe, Miroslav Lajcak, a declarat că la sfârşitul lunii mai Ministerele de Externe ale României, Bulgariei, Ungariei şi Slovaciei au semnat o declaraţie de intenţie cu privire la susţinerea proiectului Eastring. În momentul actual tratativele sunt purtate la nivel de experţi. Cotidianul Kommersant remarcă faptul că nici Gazprom şi nici Comisia Europeană nu au comentat proiectul slovac. În timpul întrevederii pe care a avut-o marţi, la Moscova, cu peremierul rus Dmitri Medvedev, premierul slovac Robert Fico a prezentat planul Eastring de interconectare cu Turkish Stream. Robert Fico a afirmat că acest proiect at urma să fie o investiţie comună cu Bulgaria, România şi Ungaria, la a cărei realizare ar urma să participe financiar şi Uniunea Europeană. Premierul Robert Fico şi-a argumentat propunerea prin faptul că Slovacia va avea pierderi uriaşe la bugetul statului dacă după 2020 Rusia nu va mai livra gaze naturale ţărilor europene prin Ucraina.
Acasă ROMANIA Romania vazuta din strainatate Kommersant – Slovacia deschide Gazpromului calea spre Europa