Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova la final

03. Decernarea premiilor Grand  Prix Nova 2015 - Foto. Alexandru DoleaFestivitatea de premiere a laureaţilor celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principesa Moştenitoare Margareta a României, a avut loc astăzi la Palatul Elisabeta.

Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Nicolae al României şi a Preşedintelui Director General al Radio România – Ovidiu Miculescu, cărora li s-a alăturat regizorul şi producătorul elveţian Reto Ott, Preşedintele Juriului şi Directorul Centrul Cultural Media al Radio România – Oltea Şerban-Pârâu, participanţii la festival şi reprezentanţi ai presei.

„Sunt foarte fericit să transmit din partea mătuşii mele, Principesa Margareta a României, felicitări sincere tuturor participanţilor cât şi câştigătorilor de astăzi, care şi-au asumat realizarea la un înalt nivel a unor opere din această artă specială. Radiodifuziunea Română merită şi ea felicitată pentru organizarea acestui festival important”, a declarat Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României.

07. Decernarea premiilor Grand  Prix Nova 2015 - Foto. Alexandru DoleaOltea Şerban-Pârâu, Directorul Centrul Cultural Media al Radio România, a ţinut să remarce că „este o onoare să ne aflăm aici, astăzi, cu această ocazie specială şi, încă o dată, îmi exprim gratitudinea pentru înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale oferit acestui eveniment. Există activităţi ale radioului, proiecte, provocări, în care investim profesionalism, dăruire, talent artistic şi mult mai mult decât atâta. În timp, unele dintre acestea, cele care vorbesc sufletului, pot deveni nu doar nişte amintiri frumoase, ci adevărate repere, iar Festivalul Internaţional Grand Prix Nova se numără printre acestea”.

Reto Ott, regizor şi producător din Elveţia, preşedintele juriului Grand Prix Nova 2015, a mulţumit Familiei Regale a României pentru găzduirea evenimentului, dar şi organizatorilor de la Radio România pentru profesionalismul lor în munca de structurare a ediţiei de anul acesta a Grand Prix Nova. A anunţat apoi laureaţii festivalului:

SECŢIUNEA TEATRU SCURT

05. Decernarea premiilor Grand  Prix Nova 2015 - Foto. Alexandru DoleaLocul I – Call of Dating, scenariul şi regia Cristal Duhaime şi Mira Burt-Wintonick / WireTap from CBC Radio Canada;

Locul   II – Mama, scenariul şi regia Ilinca Stihi / Radio România;

Locul III – Metro. Auditory Hallucinations, scenariul şi regia Dmitry Nikolaev / Radio Russia.

02. Decernarea premiilor Grand  Prix Nova 2015 - Foto. Alexandru DoleaSECŢIUNEA RADIO DRAMA

Locul I – Pescho, scenariul Marek Epstein, regia Petr Mančal / Czech Radio;

Locul II – To Moscow!, scenariul şi regia David Zane Mairowitz / Radio Russia – Radio Kultura;

Locul III – Dry Haze – The Year Without a Summer, scenariul şi regia Werner Cee / Deutschlandradio.

În partea a doua a festivităţii, Oltea Şerban-Pârâu şi Principele Nicolae al României, au oferit trei premii speciale pentru roluri excepţionale realizate de actorii români în premierele radiofonice ale stagiunii 2014 a Teatrului Naţional Radiofonic.

04. Decernarea premiilor Grand  Prix Nova 2015 - Foto. Alexandru DoleaLaureaţii Premiilor Teatrului Naţional Radiofonic sunt:

Dorina ChiriacCea mai bună interpretare feminină, pentru rolurile Caterina din Henric al V-lea, de William Shakespeare şi Mowgli din Învăţăturile ursului Baloo către micuţul Mowgli, scenariu radiofonic alcătuit de Mihai Lungeanu din texte semnate de Rudyard Kipling;

Marius StănescuCea mai bună interpretare masculină, pentru rolul Regele Henric din Henric al V-lea, de William Shakespeare;

Alexandru PotoceanPremiul pentru debut, pentru rolul Gregor Samsa din Metamorfoza, scenariu original de Ion Andrei Puican, inspirat după nuvela omonimă de Franz Kafka.

Un premiu special a fost acordat doamnei Vijay Sadhu, Director de Programe al ABU (Asia-Pacific Broadcasting Union), pentru promovarea Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova printre producătorii din spaţiul asiatic.

Între 1 şi 6 iunie, în sălile de conferinţe ale Hotelului Continental, s-au desfăşurat audiţiile şi dezbaterile juriului şi creatorilor programelor înscrise în concurs, prilej pentru toţi cei prezenţi de a cântări noile tendinţe stilistice, precum şi viitorul teatrului radiofonic în peisajul mediatic actual, aflat într-o continuă şi alertă schimbare.

De la tradiţie la modernitate în teatrul radiofonic şi ce perspective oferă viitorul acestui gen artistic atât de îndrăgit, care este riscul de a depăşi formulele de expresie consacrate şi de a oferi publicului o experienţă sonoră inovatoare? Sunt provocările la care au încercat să răspundă participanţii la Grand Prix Nova – Voicing The Future, festival care a adus la Bucureşti, pentru al treilea an consecutiv, cele mai revoluţionare producţii radiofonice din lume.

06. Decernarea premiilor Grand  Prix Nova 2015 - Foto. Alexandru DoleaFestivalul Internaţional Grand Prix Nova s-a adresat deopotrivă creatorilor, specialiştilor, dar şi iubitorilor de teatru radiofonic, obiectivul său fiind acela de a promova inovaţia în domeniul spectacolelor radiofonice, prin valorificarea posibilităţilor de expresie oferite de mijloacele tehnice moderne. Ediţia 2015 a festivalului a suscitat un mare interes din partea creatorilor de producţii radiofonice din toată lumea, înscriindu-se producţii şi din ţări noi faţă de anii anteriori – Egipt, Estonia, Finlanda, Malaezia, Myanmar, Noua Zeelandă, Polonia, Moldova şi Canada, precum şi un număr important de producători independenţi. În urma preselecţiei riguroase, pe lista Festivalului Grand Prix Nova 2015 au figurat 50 de producţii de înaltă calitate din 28 de ţări din întreaga lume.

Juriul acestei ediţiei 2015 a Festivalului Grand Prix Nova a fost format din personalităţi şi profesionişti de renume: Reto Ott, regizor şi producător din Elveţia, membru al Grupului de Creatori de Spectacol Radiofonic din cadrul EBU (European Broadcasting Union) – preşedintele juriului Grand Prix Nova 2015, Eberhard Petschinka, autor de scenarii de film şi piese de teatru pentru scenă şi radio, regizor şi pictor din Austria, Silvain Gire, scriitor şi jurnalist, co-fondator şi redactor-şef la Arte Radio, Franţa, Vijay Sadhu, personalitate marcantă a radioului indian, Director de Programe al ABU (Asia-Pacific Broadcasting Union), India şi cunoscutul regizor român Mihai Lungeanu.