Forţele guvernamentale din Siria au respins un atac major al grupării jihadiste Statul Islamic asupra oraşului Hasakeh

Forţele guvernului sirian au respins atacurile militanţilor grupării jihadiste Statul Islamic (SI) care intenţionau să ocupe oraşul Hasakeh din nord-estul ţării. Activiştii opoziţiei şi presa oficială siriană au declarat că este cel mai mare atac respins de armata siriană până acum. Oraşul Hasakeh are importanţă strategică, iar ocuparea lui de către SI ar putea duce la unirea teritoriilor controlate de SI în Siria şi Irak. Activiştii opoziţiei siriene au precizat că trupele kurde care controlează o mare parte din oraşul Hasakeh au participat la luptele împotriva SI, informează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 iunie