Aviz negativ, solicitării de începere a urmăririi penale a premierului Victor Ponta

Comisia Juridică a dat aviz negativ, în urmă cu puţin timp, solicitării de începere a urmăririi penale a premierului Victor Ponta. 18 membri au votat împotrivă, 6 ‘pentru’, iar un altul s-a abţinut. Deputatul PNL Valeria Schelean a declarat că prin decizia luată de majoritatea membrilor comisiei, PSD demonstrează că se opune unei justiţii independente. Plenul Camerei Deputaţilor este cel care va decide mâine, prin vot, asupra cererii procurorilor DNA. Pentru a fi adoptată, solicitarea de începere a urmăririi penale are nevoie de votul favorabil exprimat de cel puţin jumătate plus unu din numărul deputaţilor prezenţi. Potrivit regulamentului, în cazul solicitărilor de urmărire penală pentru deputaţii care au ocupat sau ocupă funcţii de ministru, este secret, cu bile.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 iunie)