„Bulgaria este primul stat din UE şi din lume care a recunoscut Bosnia şi Herţegovina”, a declarat preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, într-un interviu acordat Agenţiei de presă Focus din Bulgaria. „Ţara noastră se numără şi printre primele state care au recunoscut Kosovo. Acest lucru trebuie să ne indice faptul că politica noastră externă a fost întotdeauna axată pe ceea ce se întâmplă în Balcani. Vizitele mele în Kosovo, Albania, Bosnia și Herțegovina, România și Croația au reprezentat o altă dovadă a reputației și renumelui nostru în regiune. Am fost primul șef de stat invitat în vizită oficială în România după alegeri și învestirea în funcție a noului președinte român. De asemenea, am fost primul șef de stat invitat după învestirea noului președinte al Croației şi primul preşedinte european care s-a deplasat în Bosnia și Herțegovina, în ziua în care Comisia Europeană, cu ajutorul nostru, a anunțat intrarea în vigoare a noului acord cu Bosnia și Herțegovina. Toate acestea sunt expresia clară a faptului că Bulgaria este ambițioasă şi este un partener extrem de apreciat pentru toate țările din regiune”, a mai spus preşedintele Plevneliev.
(www.focus-news.net – 8 iunie)